Pericol de atac terorist la Baku; Pasha Parfeni: “Nu mă tem!”
Mesajul amenințător semnat de un oarecare Muslim și postat pe un portal islamic a pus în alertă participanții la Eurovision. Acesta vine cu amenințări la adresa interpreților care vor concura în luna mai pe scena de la Baku.

„Concursul Eurovision Song Contest este un coșmar pentru toți musulmanii și nu vom admite ca toți perverșii și homosexualii să vină în țara noastră, unde a fost vărsat mult sânge musulman, de aceea vom organiza un atac asupra participanților ”, scrie autorul mesajului. În același articol, autorul mai menționează că atacul va avea loc „cu arme chimice și cuțite”.
Vestea despre un eventual atac terorist la Baku nu l-a speriat pe interpretul Pasha Parfeni, care ne va reprezenta în acest an țara la Eurovision. „Nu mi-e frică. Am fost de două ori la Baku și nu mi-a lăsat o impresie rea. Oamenii de acolo mi se par foarte buni”, a declarat artistul pentru Noroc TV.
Întrebat ce surprize pregătește pentru Baku și dacă va schimba show-ul din scenă, Pasha a preferat să țină totul în taină.
Concursul Eurovision Song Contest va avea loc în perioada 22-26 mai 2012.
D.P.


