Percheziții la Inspectoratul Național de Investigații şi alte adrese
Ofițerii și procurorii anticorupție efectuează percheziții la trei angajați ai Inspectoratului Național de Investigații, printre care și la șeful instituției, Ion Iachimov.

(16:30) O persoană a fost reţinută în urma percheziţiilor, desfăşurate astăzi de către DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție. Bărbatul, care a activat mai mulţi ani în calitate de poliţist, este bănuit că ar fi intermediat transmiterea unor sume de bani unui angajat al Inspectoratului naţional de investigaţii pentru soluţionarea unor cazuri legate de evitarea aplicării arestului în privinţa unor figuranţi pe dosare penale.
Potrivit declaraţiilor martorilor, dar şi a documentărilor făcute de CNA, suma mitei pretinse pentru poliţist şi alte persoane, neidentificate deocamdată, s-ar estima la 10.000 de euro.
(11:55) DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție desfășoară mai multe acțiuni de urmărire penală într-un dosar de corupție care vizează mai multe persoane, între care angajați ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii(INI). Perchezițiile au loc în Chișinău, la câteva adrese, dar și în orașul Drochia. Acțiunea continuă, iar cu detalii vom reveni la finalul acesteia.
UPDATE: Reprezentanții IGP au confirmat perchezițiile, dar susțin că acestea nu-l vizează pe șeful INI, Ion Iachimov.
Informația a fost confirmată pentru ZdG de către persoane din cadrul instituției. Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției au confirmat perchezițiile, dar susțin că acestea nu-l vizează pe Ion Iachimov, ci pe alți angajați ai INI.
Ion Iachimov, șeful INI și-a început activitatea în poliție în anul 2000, iar ulterior, în 2013, ajunge ofițer principal de investigații în cadrul Centrului Combaterea traficului de persoane. În anul 2015, a fost numit șef adjunct al Inspectoratului Național de Investigații, iar ulterior, în luna mai 2016 a fost promovat în funcția de șef al Inspectoratului Național de Investigații.
Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție ne-a zis că este ocupat și nu poate discuta la subiect, solicitând să revenim mai târziu. Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției ne-au declarat că nu cunosc informații despre operațiunea procurorilor anticorupție.
Revenim cu detalii.


