theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
14 Апреля 2014, 16:49
823
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Pentru cine vom vota la viitoarele alegeri

Acum un an Magenta Consulting a realizat radiografia alegătorilor din Moldova pentru partidele de la guvernare, iar recent a repetat sondajul. Vedeți ce s-a schimbat.

A crescut numărul persoanelor angajate care susțin PLDM. Iar dacă anul trecut simpatizanții lor erau în mare parte bărbați (54%), în campania ce vine ar trebui să-și adreseze mesajele femeilor. 57% dintre ele și-ar da votul anume pentru această fracțiune. Să fie noul statut social al lui Vlad Filat cauza sau imaginea agreabilă a premierului Leancă?

Schimbul de electorat s-a produs, se pare cu PDM. Dacă anul trecut 67% din femeile casnice de la sate erau gata să voteze pentru partidul reprezentat de Marian Lupu, acum mai mult de jumătate din electorat e reprezentat de bărbați.

Pensionarii și persoanele cu venituri mici își pun în continuare speranțele în PCRM. Ceea ce s-a schimbat e categoria de vârstă a electoratului. Anul trecut, fracțiunea avea simpatizanți în toate categoriile de vârstă, cu o preponerență un pic mai mare la alegătorii de 45-59 de ani. Acum procentajul cel mai mare s-a concentrat pe votanții de 60 de ani și mai mult.

Televiziunea rămâne în continuare principala sursă de informare pentru alegătorii tuturor partidelor. Ba chiar într-o măsură mai mare decât anul trecut. Diferența o fac posturile TV urmărite. Simpatizanții comuniștilor aleg Prime TV și Moldova 1. PDM-iștii pe lângă firescul pentru ei Prime TV, ținând cont cine este proprietarul, au înlocuit în acest an ProTv cu Moldova 1. Iar PLDM-iștii alături de ProTV, au printre preferate, postul care, se vehiculează, nu le prea simpatizează liderul de partid – Jurnal TV. În același timp, reprezentanții partidului democrat ar putea să-și axeze o mare parte din campanie pe radio – 43% dintre susținătorii lor se informează și din această resursă media. Nu merită neglijat nici internetul. Peste 30% din alegătorii PCRM și PDM, iar cei care sunt pro PLDM și PL aproape 60%, petrec destul de mult timp online.

Cel care a rămas în totalitate neschimbat este Partidul Liberal. Alegătorii săi sunt la fel de convinși că traseul european e cel care trebuie urmat – cu 6% mai mult decât anul trecut. Principalii săi susținători sunt în continuare tinerii de 18 -29 de ani. Și în continuare ei sunt un partid al orășenilor.

Pentru cine vom vota la viitoarele alegeri

Studiul a fost realizat de Magenta Consulting în perioada 14 februarie – 02 martie, 2014 pe un eșantion de 1.104 respondenți din circa 80 de localități urbane și rurale ale republicii. Numărul de interviuri asigură o marjă de eroare de ±2.9%, la un interval de încredere de 95%.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована