Pe migranții moldoveni din Rusia îi așteaptă vremuri grele
Migranții moldoveni care muncesc în Federația Rusă vor avea neplăceri la angajarea în câmpul muncii, dacă Republica Moldova va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Potrivit lui Morozov, Federația Rusă nu va putea să nu-și revizuiască politica bilaterală cu Republica Moldova, în primul rând în tot ceea ce este legat de economie.˝În momentul de față Republica Moldova face parte din CSI, ceea ce-i permite să beneficieze de anumite preferințe. După semnarea acordului cu UE, piața moldovenească se va deschide pentru mărfurile europene, ceea ce va duce la rândul său și la invadarea zonei CSI. Este clar că noi nu putem să permitem acest lucru, iar Moldova trebuie să fie pregătită. În primul rând, vom vedea cum înlocuim unele mărfuri din Moldova, iar în cele din urmă vom ajunge la embargoul asupra produselor agricole și a altor tipuri de mărfuri˝, a declarat Morozov într-un interviu pentru presa din Rusia.
Oficialul rus a mai spus că deocamdată Kremlinul așteaptă să vadă care vor fi mișcările autorităților de la Chișinău, iar impunerea unui regim de vize încă nu este luat în considerare. ˝În ceea ce privește acordul de schimbarea regimului de vize, deocamdată nu este nevoie de-l schimbat. Dar problema lucrătorilor migranți din Republica Moldova va fi studiată. Cetățenii moldoveni care vin în Rusia, nu sunt marginalizați pe piața noastră a muncii, beneficiază de anumite preferințe. Dar, după semnarea acordului, vom fi nevoiți să abordăm problema migranților moldoveni˝, a mai spus Morozov.


