theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Июля 2012, 10:29
1 863
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Pavel Filip: „Cibric, cetățeanul rus care îşi prostește enoriaşii”

Președintele Asociației Ortodoxe „Sf. Fericita Matrona”, Anatolie Cibric, deține pașaport rusesc, se află în evidență electronică în Federația Rusă, dar refuză un buletin de identitate provizoriu al Republicii Moldova din cauza că acesta îl înregistrează electronic.

În orășelul corturilor găseşti de toate: sarmale, ghiveci, cartofi înăbuşiţi, plăcinte, terciuri, legume, fruncte, compot
În orășelul corturilor găseşti de toate: sarmale, ghiveci, cartofi înăbuşiţi, plăcinte, terciuri, legume, fruncte, compot

Pe strada București, în zona Palatului Național, din 28 iunie, sunt instalate circa 55 de corturi în care se adăpostesc credincioşi ai Bisericii Ortodoxe și membri ai Asociației Ortodoxe „Sf. Fericita Matrona”. Câteva sute de oameni – tineri, bătrâni și copii – se află în orășelul protestatar zi și noapte. Numărul acestora se mărește considerabil în zilele de joi și vineri, când parlamentarii se întrunesc în ședințele legislativului.

Militanții împotriva codului de 13 cifre din actele de identitate, împotriva așa-zisului cip din pașapoartele biometrice și împotriva evidenței electronice a actelor de identitate spun că vor sta până atunci când parlamentarii vor găsi o soluție pentru aceștia. Unica soluție, pentru protestatari, este să li se ofere dreptul de a deține documente de identificare fără cod personal.

În orășelul corturilor găseşti de toate: sarmale, ghiveci, cartofi înăbuşiţi, plăcinte, terciuri, legume, fruncte, compot... două lavoare mobile, două toalete verzi, o bucătărie de campanie (nu a fost utilizată niciodată), un altar improvizat și câteva stindarde bisericești, boxe care umplu regiunea cu ecoul slujbelor. În preajmă însă lipseşte un punct medical. Oamenii îmi spun că Spitalul de Urgență este în apropiere, iar telefon mobil are fiecare, de aceea nu este nevoie de un punct medical. 

Aici o întâlnesc pe o preoteasă din satul Vărzărești, Nisporeni. Aceasta îmi spune că, în orășelul improvizat, ea și cei doi copii mici ai săi nu duc lipsă de nimic. „Mâncare și apă ajunge pentru toţi. Sincer să vă spun, oamenii nu vor să dea interviuri jurnaliștilor, deoarece aceștia interpretează opiniile noastre cum vor. Spun că noi suntem fanatici. Mulți dintre credincioşi nu știu să explice de ce sunt aici. Ei înțeleg, dar nu știu să lămurească”, ne spune preoteasa Angela.

Potrivit acesteia, în cazul în care toți oamenii vor fi înregistraţi cu cipuri, cetățenii vor fi controlaţi nu numai de statul Republica Moldova, dar şi de statele europene.

Nu canicula îi sperie, ci „numărul satanic”

Preoteasa susține că cei doi copii ai săi se simt foarte bine printre corturi, chiar dacă temperaturile caniculare ajung până la 37 de grade Celsius. Probabil, manifestanții au noroc de copacii din preajmă. Tot sub copaci, pe trotuar, soborul format din mai mulți preoți oficiază serviciul divin de câteva ori pe zi, chiar și noaptea se ţin cântări și rugăciuni. Cu fața spre parlament, unii stau în genunchi pe pături, pe asfaltul curat, alţii bat mătănii, se roagă pentru eliminarea cifrelor „satanice” și a codului de bare din acte. „De ce ne trebuie nouă codul diavolesc care este menționat în evanghelie? Citiți în Apocalipsa după Ioan în care este scris că la urmă toată lumea va fi pecetluită cu numărul 666. Noi nu vrem să ajungem în iad!”, ne spune o femeie de la bucătărie.

Un bărbat care supraveghează protestatarii ne mărturiseşte: „Pe noi ne-au pus să ne uităm ce se întâmplă ziua și noaptea. Dacă apar probleme mai mari, ne adresăm la părintele Cibric. Părintele ne-a dat așa o binecuvântare: dacă știi ce să vorbești cu presa, vorbește, dacă nu, mai bine taci”.

Potrivit lui Pavel Filip, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, „revendicările pe care le-au înaintat membrii acestei asociaţii nu au niciun temei. Nu s-a schimbat relația dintre stat și credincioşi. Dimpotrivă, formularul nr. 9 rămâne în continuare, doar că se va numi „Buletin de identitate provizoriu” și va avea acoperire legală. Până acum, formularul nr. 9 era reglementat printr-o simplă hotărâre de guvern. Am venit cu proiectul de lege la inițiativa credincioşilor pentru a acoperi legal formularul nr. 9, la cererea lor, și acesta este paradoxul situației. Când merg la notar sau în alte instanțe, au probleme. Buletinul provizoriu poate fi obținut pentru un termen de zece ani”, explică ministrul.

Pavel Filip menţionează că cei care nu vor să aibă numărul de identificare din 13 cifre nu-l vor avea. Acest lucru este stipulat și în noua lege.

Înaintează revendicări imposibil de realizat


„Când m-am întâlnit cu Anatolie Cibric, i-am spus: «Haideți să discutăm punct cu punct ca să vedem unde este problema». Le-am spus că putem retrage legea din parlament. Ei însă și-au schimbat poziția. Au solicitat ca buletinul provizoriu să nu se afle în evidență electronică. Au înaintat o revendicare ce nu poate fi realizată. Cum poate un stat să emită un act de identitate fără ca acest act să fie în evidența sa?”, se întreabă ministrul.

Anatolie Cibric a recunoscut că are pașaport rusesc. Pavel Filip subliniază că și Federaţia Rusă are evidență automatizată. „Nu au număr de identificare, dar actul în sine are serie și număr și este pus în evidență electronică. Cetățenii Federaţiei Ruse care se află în fruntea acestei mișcări prostesc oamenii. Aceştia nu pot călători, iar capii acestei mișcări au pașapoarte ale Rusiei și călătoresc în toată lumea. O altă întrebare: cum a fost posibil să obțină pașapoarte rusești, deoarece Federația Rusă nu permite dubla cetățenie?”, relevă ministrul.

Aflându-mă lângă protestatari, am încercat să aflu opinia unor trecători despre protestul credincioșilor. Mulți dintre trecători îmi spun că nu ştiu care este motivul manifestației și se uită nedumeriți în direcția protestatarilor. Mai puțini sunt cei care cunosc problema.

„În general, am o atitudine nediscriminatorie. Accept părerile tuturor. Fiecare om are libertatea de a alege. Cunosc o doamnă care lucrează cu mine în organizație ce n-a vrut să-și facă acest pașaport. Când mergem în deplasări în afara țării, ea este nevoită să rămână acasă. Asta e alegerea ei”, spune Tatiana.

„Oamenii sunt manipulați” 

Unii însă privesc foarte critic ceea ce se întâmplă în apropiere. „Este un fanatism prostesc”, îmi spune o trecătoare. Un tânăr însă este și mai dur: „Sunt împotrivă. Biserica nu plătește niciun impozit, doar cere drepturi. Cred că prin acest protest se urmăresc interesele unui grup restrâns de persoane, iar oamenii care stau aici sunt pur și simplu manipulați”, îmi spune Octavian, un trecător.

„Ei fac totul corect. Sunt creștin, de aceea susțin acest protest. Cred că omul trebuie să fie liber în alegerea sa”, îmi spune un bărbat care s-a prezentat Serghei Stepanovici.

CONTROVERSAT


Scandalurile lui Cibric

Asociaţia „ Sf. Fericita Matrona” al cărei duhovnic este preotul Anatolie Cibric s-a remarcat de-a lungul anilor prin mai multe acţiuni de protest violente. În 2006, părintele Cibric şi membrii asociaţiei sale au manifestat împotriva rulării filmului „Codul lui Da Vinci”. În 2007, aceştia, alături de Petru Musteaţă, episcopul mănăstirii Hâncu, s-au luat la bătaie cu parohul bisericii „Aleksandr Nevski” din Ungheni. Incidentul a avut loc în lăcaşul sfânt.

În 2009, Cibric, împreună cu membrii asociaţiei sale, au protestat împotriva „discriminării celor care refuză să ia codul personal” şi, tot anul trecut, au doborât sfeşnicul evreiesc, instalat în centrul capitalei cu ocazia sărbătorii Hanukkah. Pentru ultimele acţiuni, părintele Cibric şi asociaţia sa au fost criticaţi de Mitropolie, primele persoane în stat şi societatea civilă, sancţiunile însă nu au urmat.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована