theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
26 Марта 2012, 10:07
618
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Păsările norocului au populat bălţile Corneştiului

Norocoşii care traversează în aceste zile porţiunea de drum ce leagă satul Corneşti de orăşelul cu acelaşi nume au ocazia de a urmări o adevărată paradă a berzelor.

Berzele negre sunt mai puţine la număr, dar şi mai retrase şi, de aceea, ele sunt întâlnite mult mai rar. Foto: out4awalk.com
Berzele negre sunt mai puţine la număr, dar şi mai retrase şi, de aceea, ele sunt întâlnite mult mai rar. Foto: out4awalk.com

Printre aceşti norocoşi se pot considera şi unii dintre reprezentanţii echipei Ziarul de Garda care au putut admira, joi seara, şi chiar filma câteva secvenţe video cu elegantele păsări ale norocului. Pe lângă numărul impunător al păsărilor, care se spune că aduc noroc caselor lângă care îşi fac cuibul, cel mai mult a atras atenţia faptul că circa o treime dintre acestea erau de culoare neagră.

Berzele negre sunt mai puţine la număr, dar şi mai retrase şi, de aceea, ele sunt întâlnite mult mai rar. Acestea îşi fac cuibul prin locuri mai puţin umblate. Potrivit specialiştilor autohtoni, în prezent, pe întreg teritoriul R. Moldova se pot întâlni câteva sute de perechi de berze negre, în timp ce numărul berzelor albe este mai mare.

În R. Moldova, cocostârcii se întâlnesc cel mai des în luncile Prutului, Nistrului, ale diferitor râuri şi râuleţe. Aceste păsări îşi fac cuibul pe stâlpi de telegrafi sau în sălciile bătrâne şi uscate. Ele pot parcurge zeci de kilometri în căutarea hranei ce constă din insecte, broaşte, viermi, şerpi.

În primele zile ale primăverii, cocostârcii se află în proces de migraţie din ţările calde spre zone mai nordice, iar periodic fac unele popasuri pentru a se hrăni. Berzele aflate în pasaj îşi pot relua zborul de la o zi la alta şi chiar peste câteva ore se întâmplă să nu mai fie văzute în acelaşi loc.

Potrivit specialiştilor, în ultimii ani, numărul berzelor ce populează teritoriul R. Moldova este în descreştere din cauza schimbărilor climaterice, cu impact şi asupra habitatului acestora.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована