Pasagerii de avion vor fi despăgubiţi
Pasagerii de avion pot primi compensaţii de 250-600 de euro în caz de anulare sau întârziere puternică a curselor, conform unui regulament în acest sens, publicat, vineri, în „Monitorul Oficial”.

Potrivit Agenţiei „INFOTAG”, documentul prevede despăgubirea pasagerilor cu 250 euro în caz de anulare sau reţinere a curselor cu trei ore şi peste, la un zbor la distanţa de până la 1,5 mii km. În caz de reţinere a curselor la distanţa de 1,5 mii - 3,5 mii km compensaţiile vor fi de 400 euro, iar dacă vor întârzia cursele la distanţe de peste 3,5 mii km compensaţia va fi de 600 euro.
Dacă cursele vor întârzia cu două ore şi mai mult, pasagerii vor fi asiguraţi cu alimente şi băuturi răcoritoare în cantităţi proporţionale cu timpul de aşteptare, cazaţi în hoteluri pe timp de noapte. Companiile aeriene vor asigura transportarea gratuită până la hotel, dreptul la două apeluri telefonice gratuite şi trimiterea unui mesaj prin fax sau prin poşta electronică.
Dacă cursele vor întârzia cu peste cinci ore, pasagerii sunt în drept să ceară compensarea, în termen de şapte zile, a costului complet al biletului.
Se prevăd şi compensaţii în caz de transportare a pasagerilor cu nave de clasa inferioară celei specificate în bilet. Acestea vor constitui 30%, 50% şi 75% în funcţie de distanţa de zbor (sub 1,5 mii km, 1,5 mii - 3,5 mii km, peste 3,5 mii km).
Operatorii aerieni nu vor putea cere o plată suplimentară dacă vor transfera pasagerii la o clasă mai scumpă decât cea din bilet.
Operatorii nu vor fi datori să plătească despăgubiri dacă vor dovedi că anularea cursei a fost determinată de circumstanţe excepţionale imposibil de evitat chiar şi prin măsuri rezonabile. Totuşi, ei sunt datori să ofere fiecărui pasager afectat o informaţie scrisă despre regulile de despăgubire şi ajutor.
Legislaţia prevede sancţiuni pentru nerespectarea regulamentului.


