Parlamentul a aprobat extinderea termenului de finanțare a lucrărilor de reabilitare a drumurilor
Termenul de finanțare a lucrărilor de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova va fi extins până la 31 decembrie 2018.

Extinderea termenului de finanţare este prevăzută în amendamentele nr. 1 şi 2 ale Contractului de finanţare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova, ratificate astăzi de către Parlament, comunică Moldpres.
Potrivit autorilor, realizarea acestui proiect va contribui la îmbunătăţirea stării şi calităţii reţelei drumurilor, prin reducerea costurilor transportului rutier pentru utilizatorii drumurilor din Republica Moldova, precum şi va îmbunătăţi modul de administrare a drumurilor.
Contractul de finanţare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii prevede alocarea mijloacelor financiare în valoare totală de 75 milioane de euro pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor.


