Părinţii care îşi vor abandona copii şi familia ar putea ajunge după gratii
Persoanele care îşi vor abandona familiile, având copii minori, vor fi pedepsite penal.

Decizia a fost luată astăzi de Guvern. Acest proiect are drept scop sancţionarea părinţilor iresponsabili, care nu vor îngriji de copiii ce nu au împliniţi 18 ani.
Potrivit documentului, sintagma "lăsarea fără ajutor" poate fi încadrată în fapta de lăsare în primejdie, care este prevăzută de unul dintre articolele din Codul Penal. Asta presupune lăsarea cu bună-ştiinţă, fără ajutor, a unei persoane care se află într-o situaţie de pericol şi care nu se poate salva din cauza vârstei fragede.
Sunt prevăzute sancţiuni şi pentru părinţii care îşi vor alunga copiii de acasă, îi vor lăsa neajutoraţi, îi vor expune la diverse suferinţe morale sau fizice sau vor refuza, timp de cinci luni, să le plătească pensia de întreţinere. Cu aceleaşi pedepse se vor alege şi tutorii.
"Am o opinie separată faţă de acest aviz. Dar mi se pare corectă propunerea doamnei Palihovici. Unele persoane abia aşteaptă să fie decăzute în drepturi, pentru ca să nu achite bani", a declarat viceprim-ministrul Tatiana Potâng.
Potrivit Ministrul Muncii, în internatele şi în centrele de plasament din Moldova sunt înscrişi şapte mii de copii. Lor li se adaugă alţi 700 de copii, care se bucură de căldura caselor de tip familial.


