Ortodocşii de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Nicolae
Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae.

Potrivit tradiţiei, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, Moş Nicolae vine la geamuri cu dulciuri şi diverse cadouri pentru copiii cuminţi. Tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători, lăsându-le câte o nuieluşă, scrie jurnal.md.
Cea mai cunoscută dintre faptele sale bune este povestea celor trei surori sărace. Sfântul Nicolae le-a ajutat pe fete să scape de tirania tatălui lor, care voia sa le vândă. După ce a urcat pe acoperişul casei, acesta a aruncat pe horn un săculeţ cu aur, care a căzut într-o şosetă pusă la uscat. De aici a apărut şi obiceiul pregătirii şosetelor sau a ghetuţelor în noaptea de Sfântul Nicolae.
Nicolae provenea dintr-o familie înstărită, iar după ce a rămas orfan, acesta a moştenit întreaga avere, pe care a folosit-o nemijlocit pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.
Încă din Evul Mediu, multe biserici au fost ridicate în cinstea Sfântului. Se spune că în secolul XI, rămăşitele sale au fost îngropate într-o biserică din oraşul italian Bari.


