Organizaţii pro-unioniste din Republica Moldova vor participa la Marșul Unirii
Mai multe organizaţii pro-unioniste din Republica Moldova vor participa duminică, 25 martie, alături de Platforma civică Acţiunea 2012, la Marșul Unirii dedicat împlinirii a 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, a anunțat Vitalia Pavlicenco, unul din fondatorii Consiliului Unirii, vineri, 23 martie la o conferință de presă.

Acțiunea va avea loc în centrul capitalei, cu începere de la ora 16:00 și se va desfăşura sub forma unui marș, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt până în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, unde se va încheia cu Hora Unirii. De asemenea, Marșurile Unirii vor fi organizate sâmbătă, 24 martie, la Bălți, Ungheni, Fălești, Hâncești și Orhei.
În plus, marţi, 27 martie, vor fi organizate mai multe manifestaţii la Chişinău, la care vor participa şi oaspeţi din România, printre care poeta Ana Blandiana şi primarul oraşului Alba Iulia, Mircea Hava.
Totodată, Consiliul Unirii a anunțat că a făcut un apel către Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir și către Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiului Petru cu rugămintea de a oficia la 16 mai parastase de comemorare a eroilor neamului căzuți pentru pentru unitatea țării și a membrilor Parlamentului 90 trecuți la eternitate care au votat independența față de Uniunea Sovietică.
ARENA precizează că partidele de opoziţie, în special Partidul Comuniștilor și cel al Socialiștilor, au cerut Primăriei capitalei să interzică Marşul Unirii de duminică.
Pe 27 martie se împlinesc 94 de ani din ziua în care Sfatul Țării, Parlamentul de atunci de la Chișinău, a adoptat actul Unirii cu România.


