Ofițerii CCCEC își strâng bagajele. Vor fi concediați toți
Toți cei 500 de angajați ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției urmează a fi concediați în viitorul apropiat. Cel puțin așa prevede strategie de reformare a Centrului Național Anticorupție. Documentul mai stabilește că noua instituție va avea mai puțini angajați care vor fi selectați în baza unui concurs riguros.

Printre principalele condiții de angajare se numără susținerea unui test la poligraf și a unui test de integritate. Potrivit directorului CCCEC, Viorel Chetraru, noi ofițeri ai CNA vor fi testați periodic pentru a se verifica dacă iau mită sau nu. De asemenea, vor fi verificate minuțios proprietățile acestora, pentru a stabili dacă ele corespund veniturilor.
În cazul în care angajații CNA vor refuza să susțină ulterior aceste teste, contractul de angajare va fi reziliat. Cât privește salarizarea angajaților CNA, Chetraru consideră că aceștia ar trebui să primească un salariu minim de o mie de euro.
Menționăm că începând cu 1 octombrie, curent, CCCEC devine CNA. În următoarele luni, Parlamentul urmează să aleagă o nouă conducere a instituției.
Sursa: www.union.md


