Oferta de angajare pe care au primit-o astăzi studentele de la USM
La Universitatea de Stat din Moldova a fost organizat astăzi un târg al locurilor de muncă în cadrul evenimentului „Parteneriat pentru calitate”, ediția a II-a.
![]()
Profitând de prezența studentelor care sunt în căutarea unei oferte de angajare, niște necunoscuți au împărțit fluturași prin care le îndemnau pe tinere să se angajeze „la lucru bine plătit pentru fete frumoase pe video chat”.
Câștigul promis este de la 350 la 2 000 de dolari pe lună.
Organizatorii presupun că este vorba de niște indivizi care au profitat de faptul că târgul va aduna mulți studenți și au decis să își facă publicitate. „Noi avem lista tuturor angajatorilor care au venit aici, cu tot cu chestionarele îndeplinite, iar aceste cărți de vizită nu puteau să fie împărțite de ei”, spune Aida Cotruță, una dintre organizatoare.
„Noi nu putem să monitorizăm ceea ce se întâmplă după poartă”, a mai adăugat aceasta. Fluturașii au fost împărțiți, totuși, în campusul universitar. Mai multe cărți de vizită au fost aruncate pe lângă coșurile de gunoi de la diferite blocuri de studiu. Studenții spun că asemenea „oferte” au fost împărțite și în alte zile.


