Ocazie unică pentru copiii din Moldova. A început colectarea scrisorilor pentru moșul din Laponia
Începând de astăzi puneţi mâna pe stilou şi începeţi să scriţi scrisori lui Moş Crăciun.

Şi asta pentru că şi în acest an răvaşele copiilor din ţara noastră vor ajunge în Laponia, scrie publika.md.
În două săptămâni, 12 bărbaţi aventurieri vor porni într-o expediţie extraordinară, în care vor parcurge peste 20 de mii de kilometri pentru a aduce sărbătorile de iarnă în casele a sute de copiii. Care sunt punctele de colectare a scrisorilor şi când va avea loc marea extragere a familiei care va merge cu echipa în Laponia vedeţi în reportajul ce urmează.
Startul campaniei a fost dat astăzi. Astfel, scrisorile copiilor vor fi colectate în perioada 3-14 noiembrie în peste 80 de puncte de colectare din ţară. În acest an copii sunt îndemnaţi nu doar să ceară cadouri, dar şi să-i ofere moşului un dar. Fie că este vorba despre un desen, confecţii de Crăciun sau chiar cuvinte călduroase care să-i aducă acestuia emoţii pozitive.
"Trebuie să reţinem că pentru a participa avem nevoie doar de o foaie şi un pix, creioane colorate şi imaginaţia copilului. Totul este simplu şi nu impune nici un cost", a spus asistentul de marketing, Veronica Harea.
Surpriza expediţiei din acest an este posibilitatea unei familii de a participa în această călătorie magică şi de a ajunge acasă lui Moş Crăciun. Extragerea câştigătorilor va avea loc cu o zi înainte, pe data de 16 noiembrie, de către unul dintre copii. Micuţul a cărei scrisoare va fi selectată, va călători în Laponia , alături de familia sa, formată din cel mult patru membri.
"Cei care vor fi desemnaţi câştigători, vor zbura în Laponia cu avionul. Iar noi fiind deja acolo o să-i întâmpinăm. După care ei vor avea parte de un program fantastic. Safari cu renii lui Moş Crăciun, vizitarea oficiului poştal al lui Santa, cu întâmpinarea elfilor care îl ajută la trierea scrisorilor. Este un cost total de 149 de mii de lei",a spus organizatorul şi participantul, Ilie Toma.
Suma este achitată de unul dintre parteneri, o staţie peco din ţara noastră.
Sacii cu scrisori vor fi transportate în Laponia la bordul unei caravane de automobile. Bărbaţii vor parcurge traseul spre Laponia la volanul a patru maşini extraordinar de frumoase. Două echipe vor porni din Moldova, iar celelalte din Berlin. Aceştia au testat deja "renii" adică SUV-urile şi spun că abia aşteaptă să se pornească în aventură.
"Sper foarte mult să avem o relaţie frumoasă cu această maşină pe parcursul expediţiei. Eu am fost în Finlanda pe timp de iarnă şi vreau să spun că este o ţară cu condiţii extreme. Foarte bine ţin minte sentimentul când noi mergem şi observ pe bord temperatura de afară de minus 27 de grade şi mă îngrozeşte gândul că putem să ne oprim şi ar fi nevoie să ies din maşină să văd cât e de bine afară", a spus participantul la expediţie, Eugen Boico.
În călătoria de vis către ţara lui Moş Crăciun vor putea merge şi copiii a căror părinţi sunt plecaţi peste hotare, copiii din orfelinate, case internat sau centre de plasament.
Aventura începe în data de 17 noiembrie din Moldova. Toată expediţia va dura trei săptămâni, timp în care echipele vor traversa 13 ţări printre care România, Bulgaria, Serbia, Austria, Germania, Polonia, Slovacia, Finlanda şi chiar Irlanda. Din toate ţările vor fi colectate scrisorile care vor ajunge la Cercul Polar.


