O sută de ani de la lansarea primului Parlament basarabean
O sută de ani de la lansarea primului Parlament basarabean - cu această ocazie, o conferinţă ştiinţifică internaţională a debutat la Chişinău, chiar în clădirea unde se întruneau membrii Sfatului Ţării şi a fost semnat actul Unirii Basarabiei cu România.

Membrii Sfatului Ţării sunt consideraţi adevăraţi eroi ai neamului, care în vremuri de restricţie au elaborat legi, au pledat pentru autodeterminare şi idealuri naţionale, relatează Mesager.
Forul ştiinţific reprezintă expresia recunoştinţei, evocarea faptelor înaintaşilor din Sfatul Ţării - un model de patriotism şi responsabilitate.
„Se rezumă la autodeterminarea Basarabiei într-o epocă tulbure, o epocă în care trebuia manifestată multă voinţă politică şi caracter. Oamenii politici de atunci au scos Basarabia din pâcla anonimatului istoriei şi au adus-o acasă”, a declarat Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
„Este prima experienţă de parlamentarism în Republica Moldova şi cei care şi-au asumat responsabilitatea pentru ţară sunt eroii noştri. Ei au constituit prima mostră de responsabilitate a unor oameni de stat”, a menţionat ministra Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc.
„Avem cu cine să ne comparăm şi, din păcate, atunci când constatăm nivelul de pregătire cu titanii din 1917, cei care au iniţiat şi creat acest Legislativ, avem încă multe de învăţat”, susţine vicepreşedintele Parlamentului, Iurie Leancă.
„Sperăm că la o sută de ani de la Unire, pe 27 martie, politicienii noştri să revină în acest loc şi să declarăm Reîntregirea neamului românesc. Noi aşteptăm să sonorizăm acest eveniment, vor duşmanii sau nu, vom fi cu neamul la un loc”, a spus Tudor Ungureanu, artist al poporului.
La conferinţă au participat savanţi în domeniul cercetării istoriei din România, Rusia, Ucraina, Lituania, Republica Moldova. Evenimentul ştiinţific a fost înnobilat de melodii patriotice, interpretate de corul de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice şi ansamblul „Ştefan Vodă”.


