Ссылка скопирована
O nouă ședință în dosarul lui Lucinschi. La judecătorie s-a prezentat și Șor înconjurat de bodyguarzi
Astăzi are loc o nouă ședință de judecată în dosarul lui Chiril Lucinschi. Procurorul a depus un demers în care solicită prelungirea arestului la domiciliu al ex-deputatului.

Cu întârziere, la judecătoria Buiucani s-a prezentat și Ilan Șor, care este ultimul martor din lista acuzării, scrie TV8.
Ilan Șor a venit la judecată înconjurat de bodyguarzi, care au împiedicat presa să-l abordeze. Șor a refuzat să răspundă la întrebările presei și a menționat că va vorbi după ce va fi audiat.
Fostul deputat Chiril Lucinschi este acuzat de spălare de bani și fals în declarația de avere. Fostul deputat se declară nevinovat.






