O moldoveancă e cel mai bun agent de vânzări din Italia
O moldoveancă a cucerit trofeul de cel mai bun agent de vânzări din Italia, după ce a reușit incredibila performață de a vinde peste 1.500 de aspiratoare în doar un an de zile.

Ana Damian este o moldoveancă în vârstă de 34 de ani stabilită în Parma. Zilele trecute aceasta a fost declarată cel mai bun agent de vânzări din Italia.
Trofeul i-a fost înmânat în cadrul unei ceremonii fastuoase care a fost organizată la Lisabona și la care au participat peste 500 de persoane.
Ana a reușit să devanseze alți 4.500 de vânzători care muncesc la o companie specializată în distribuția aspiratoarelor.
Moldoveanca s-a stabilit în Italia împreună cu soțul său încă la începutul anilor 2000. Acum familia are două fiice în vârstă de 14 și respectiv 16 ani.
Ana povestește că atunci când era mică îi plăceau la nebunie cântecele lui Toto Cutugno, chiar dacă nu înțelegea nimic din ce cântă. Nu și-a imaginat vreodată că va ajunge să trăiască în Italia.
Deși succesul pe care l-a înregistrat este cu adevărat uluitor, Ana nu are studii în domeniul vânzărilor. Mai mult, lucrează ca agent de vânzări de aproximativ un an și ceva.
Cea mai mare parte a vieții sale a muncit în Italia ca menajeră, însă spune că s-a săturat de orarul foarte încărcat, mai ales că nu reușea să petreacă mai mult timp alături de fiicele sale.
În 2011 a decis să facă ceva cu viața sa și a acceptat provocarea să vândă aspiratoare bătând pe la ușile oamenilor. Cu mult entuziasm și dăruire de sine a reușit performanțele cu care acum se mândrește.
„Eram sigură încă de la început că voi obține un rezultat foarte bun, dar trebuie să recunosc că mi-am depășit chiar și cele mai îndrăznețe așteptări. Așa cum spun fiicele mele, dacă vrei să obții ceva în viață, trebuie să lupți pentru a-ți atinge obiectivul. Pot spune că, în felul meu, mi-a reușit”, a spus Ana.
Acum, datorită premiului pe care l-a câștigat, moldoveanca va putea călători în mai multe țări din Europa și chiar va vizita și Statele Unite.



