O firmă luptă să fie anulate drepturile asupra unei mărci. Ce a decis instanța
O companie vrea să obțină anularea unei mărci. Dionysos-Mereni SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, solicitând anularea deciziei Departamentului mărci, modele și desene industriale, cu privire la înregistrarea mărcii verbale ”Raritet”, deținută de United Wine Company SRL.

La fel, firma a solicitat anularea certificatului de înregistrare a mărcii respective. Pentru a avea siguranța că marca nu va putea fi utilizată, reclamantul a mai cerut suspendarea valabilității certificatului de înregistrare a mărcii verbale, până la emiterea unei hotărâri judecătorești definitive.
Instanța de fond a admis cererea reclamantului privind asigurarea acțiunii și s-a suspendat valabilitatea certificatului de înregistrare a mărcii verbale, până la soluționarea definitivă a cauzei, scrie Bizlaw.
În recursul declarat de titularul mărcii și a AGEPI, s-a solicitat casarea încheierii instanței de fond și soluționarea prin decizie problema în fond, invocând că nu este clar în ce mod neaplicarea măsurii de asigurare ar face imposibilă executarea unei eventuale hotărâri judecătoreşti de anulare a deciziei de înregistrare a mărcii, a Hotărârii Comisiei de contestaţii, inclusiv a Certificatului de înregistrare a mărcii.
La fel, s-a precizat că asigurarea acțiunii s-a dispus pe presupuneri, fiind invocate aceleași temeiuri de asigurare a acțiunii ca și în primul caz, în care a fost respinsă cererea. Titularul mărcii nu a avut posibilitate să se apere de cererea repetată privind asigurarea acțiunii. Instanța de fond a emis încheierea în lipsa probelor, în împrejurări vădit contradictorii. La fel, s-a precizat că dispoziţia de suspendare a valabilităţii certificatului reprezintă o încălcare reală a drepturilor sale de proprietate.
Curtea de Apel a admis recursurile declarate, a casat încheierea Judecătoriei Chișinău, prin care s-a admis cererea privind asigurarea acţiunii și a soluționat prin decizie problema în fond. Astfel, instanța a decis că se respinge cererea cu privire la aplicarea măsurilor de asigurarea a acțiunii, prin suspendarea valabilității certificatului de înregistrare a mărcii verbale, până la soluționarea definitivă a cauzei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.


