Noul preşedinte al AITA a devenit omul de afaceri Mihail Usatâi
Noul preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Auto din Moldova (AITA) a devenit omul de afaceri Mihail Usatâi.

În ajun, la adunarea extraordinară, convocată de revizorul Asociaţiei, Elena Livadaru, a fondatorilor AITA l-au votat pe Usatâi cu 48 din 53 de voturi.
Potrivit agenţiei INFOTAG, odată cu alegerea noului preşedinte al Asociaţiei, a fost găsit un compromis în confruntarea îndelungată între fostul preşedinte al AITA, Grigore Bernavschi, şi fondatorii Asociaţiei.
Anterior, într-un interviu pentru agenţia INFOTAG, membrul consiliului AITA, Serghei Magdaluiuc, a declarat că "Bernavschi nu a justificat încrederea acordată pentru funcţia de preşedinte şi în iulie 2016, cu voturile a 28 din 51 de membri ai AITA, preşedinte a fost ales Eugen Gubceac, care activa în Asociaţie în calitate de secretar general".
Cu toate acestea, Ministerul Justiţiei a refuzat să îl înregistreze pe Gubceac în calitate de noul şef al AITA, invocând faptul că adunarea a avut loc cu încălcarea statutului. Din acest motiv, Bernavschi era preşedinte interimar. Prin ordinul său, el l-a demis pe Gubceac din funcţia de secretar general, decizie care a fost atacată în instanţa de judecată.
Faţă de Bernavschi avea pretenţii şi Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere (IRU). Astfel, IRU a expediat o scrisoare către Guvernul RM, în care a solicitat să fie întreprinse măsuri pentru eliberarea lui Grigore Bernavschi din funcţia de preşedinte al AITA. În caz contrar, IRU avertiza că le va interzice transportatorilor moldoveni să circule în baza sistemului de carnete TIR. Acest lucru ar fi putut pune transportatorii moldoveni în condiţii financiare mult mai grave comparativ cu alţi transportatori de pe teritoriul Uniunii Europene.
Experţii susţin că alegerea lui Mihail Usatâi în funcţia de preşedinte al AITA pe un termen de un an trebuie să ducă atât la consens în interiorul Asociaţiei, cât şi la detensionarea relaţiilor cu IRU.


