Noi detalii în cazul violului minorei de 14 ani din Briceni: Ar fi declarat că e căsătorită
Noi detalii în cazul în cazul minorei de 14 ani, care ar fi fost violată de șase persoane în august recent.

Contactat telefonic de reporterul UNIMEDIA, șeful Procuraturii Regionale Ungheni, Eduard Florea, a declarat că la momentul dat este arestat provizoriu un bărbat de 39 de ani, iar un alt tânăr de 21 de ani este cercetat în libertate, deoarece ar avea probleme psihologice.
Potrivit lui Florea, ambii bănuiți, cât și victima urmează să fie supuși expertizei psihiatrice.
Mai mult, procurorii spun că minora se încurcă în declarații și spune diferite ipoteze în care a fost violată.
Interogați de anchetatori, indivizii le-ar fi declarat că fata le-ar fi spus că este căsătorită și că soțul ei nu i-ar permite să se întoarcă acasă.
Astfel, minora i-a rugat pe suspecți să rămână la ei. În tot acest timp, ea de bunăvoie ar fi întreținut relații sexuale, le-au mai spus bănuiții anchetatorilor.
Eduard Florea a mai declarat că aceasta nu a fost ținută cu forța și că a fost liberă să plece de la așa-numiții violatori. Aceasta ar fi plecat, apoi s-ar fi întors la ei în locuință.
În urma expertizei medicalei nu au fost găsite urme de viol. În același timp, medicii legiști au constatat că tânăra și-a pierdut virginitatea cu mult timp de cele întâmplate.
Procurorii au refuzat să ofere mai multe detalii pentru că ar putea periclita ancheta.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de până la 12 ani.
Amintim că la 18 august curent, Inspectoratul de Poliție Briceni a plasat pe pagina sa de Facebook atenționarea cu privire la dispariția la 11 august de la domiciliu, din orașul Briceni, a unei minore de 14 ani.
La 21 august minora a fost găsită de poliție în raionul Călărași și predată părinților. Ulterior, mama minorei a depus o plângere la Procuratura din Briceni precum că fata ar fi fost răpită și violată.
Conform cererii depuse de către mama minorei, aceasta ar fi fost răpită de persoane necunoscute și dusă în or. Edineț, unde a fost violată, apoi dusă în Ungheni, unde a înnoptat la un bărbat, cu care a făcut cunoștință pe stadionul din oraș. A doua zi, ea a plecat în satul Pitușca, raionul Călărași, unde a fost găsită de Poliție.


