theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
21 Января 2015, 12:55
1 329
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Nicu Țărnă face un film dedicat „istoriei Basarabiei

Nicu Țărnă intră în forță în domeniul cinematografic. E actor de teatru și muzician, iar acum va fi și producător sau poate chiar şi actor de filme.

Acesta, alături de fratele său și o echipă de producție din Franța, vor să filmeze o peliculă dedicată „istoriei zbuciumate a Basarabiei”, după cum a precizat actorul, în cadrul unui eveniment de lansare a unui clip tematic subiectului filmului, Donna Donna.

„Ideea este una veche, ea aparține fratelui meu (n.red. regizorul Mihai Țărnă), eu sunt parte din echipa de creație. Vrem să povestim o istorie. Filmul încă nu este filmat, vă propunem doar un teaser, un gând, că noi suntem gata pentru a porni la un drum greu, despre o istorie veșnică, despre o istorie de dragoste, din păcate, în timp de război”, a declarat Nicu Țărnă pentru KANKAN.MD.

Filmările producției cinematografice vor începe în această primăvară și ar putea dura cel puțin trei luni. Mai mult, chiar dacă estimează că vor avea un buget de câteva sute de mii de euro, producătorii nu vor să anunțe deocamdată de unde vor veni acești bani.

„Este un proiect ambițios și, îndrăznesc să spun, scump pentru Republica Moldova și nu numai. Intriga este că el va costa sute de mii de euro, nu vreau să spun exact cât. Nu milioane de euro, milioane de lei. N-o să reușim să cântăm noi atât pe la nunți, ca să adunăm bani”, a mai spus Nicu.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована