Nevoită să trăiască în şcoala din localitate după ce a lucrat o viaţă la stat
Până în anul trecut, pensionara Larisa Lopată locuia în satul Pelivan. Ducea o viaţă liniştită, însă problemele au apărut când a hotărât să se stabilească cu traiul în centrul Orheiului, unde locuise cândva şi avuse viză de reşedinţă. Cum n-ar fi, viaţa la oraş pare a fi mai dulce decât cea de la sat.

Prin anunţuri găsi un apartament mai ieftin la preţ de 20.000 de euro. A aflat însă că stăpânii locuiesc în Germania şi insistă ca cumpărătorul să plece în această ţară pentru a semna contractul de vânzare-cumpărare. Explicaţia lor a fost că anume de aceea vând la un preţ redus apartamentul. Doamna Larisa îşi vându casa de la Pelivan şi plecă în Germania. La 17 noiembrie 2011, a obţinut documentele necesare, dar până azi e impusă să-şi ducă traiul în clădirea fostei şcoli primare din Pelivan, unde, conform unui certificat, prezentat de primarul Grigore Barbu, lipsesc condiţiile elementare de trai.
Revenită din Germania, L. Lopată a aflat că în apartamentul ce-i aparţine din punct de vedere juridic, locuieşte o altă familie, cea a Elenei T. Desigur, fără niciun fel de documente confirmative, care i-ar permite acest drept. „Sunt o femeie paşnică. Am muncit o viaţă şi nu m-am gândit că voi ajunge pe drumuri, având titlul de proprietar al apartamentului”.
Bătrâna a scos plângând dintr-o sacoşă un teanc de hârtii, pe care le-a adunat după ce Elena T. i-a trântit uşa în nas, zicând că n-are ce o deranja în acest apartament. Mai întâi s-a adresat la Procuratură - garantul respectării legislaţiei. Procurorii au încurajat-o, zicându-i că dreptatea e de partea ei. I-au ajutat chiar să depună o cerere de adresare în judecată, fiindcă era vorba de un litigiu, iar motiv de a intenta un dosar penal nu aveau.

Bătrâna, descuind uşa şcolii, unde locuieşte/imagine:plaiulorheian
Poate că datorită insistenţei procurorilor prima şedinţă a instanţei de judecată a avut loc la 27 noiembrie 2011. Reclamata, însă, nu s-a prezentat. Aşa s-a întâmplat şi la data de 10 ianuarie 2012.
„Am încercat să le explic că e iarnă, că e frig şi n-am unde locui. Mulţumesc bunăvoinţei primarului comunei Pelivan, Grigore Barbu, care mi-a acordat temporar un acoperiş deasupra capului în vechea şcoală, dar nu e apă, nici căldură. Eu, care am muncit 45 de ani în acest stat, sunt „Zootehnician emerit al R.Moldova”, am ordine, medalii, am ajuns să duc o viaţă de cerşetor. Dar cine să mă audă? Şedinţa de judecată a fost amânată din acelaşi motiv pentru 24 ianuarie, apoi pentru 2 martie, mai apoi pentru 15 martie, pentru 3 aprilie...”
Bătrâna crede că Elena T., împreună cu avocatul său, fac tot posibilul ca să tărăgăneze procesul şi să menţină pe căi necinstite apartamentul asupra căruia dreptul juridic îi aparţine doar L. Lopată. Bolnavă şi tratată prin spitale, reclamanta s-a prezentat sistematic la instanţa de judecată şi de fiecare dată a ieșit cu lacrimi în ochi. S-a apucat să scrie scrisori prin toate instanţele. Chiar personal lui M. Lupu, V. Filat, V. Voronin, la Procuratura Generală, Ministerului de Justiţie ş.a. Dar fără niciun rezultat.

Acesta este „apartamentul” unde îşi duce viaţa/imagine:plaiulorheian
Norocul îi zâmbi tocmai în ajunul sărbătorilor de Paşti. Judecătoria Orhei a emis la 5 aprilie o hotărâre prin care a obligat-o pe Elena T. să elibereze apartamentul, proprietar al căruia este L. Lopată. S-a apropiat cu binişorul de Elena T., solicitând să-i dea cheile, însă aceasta iarăşi a brutalizat-o, contestând Hotărârea Judecătoriei Orhei la Curtea de Apel Chişinău. L. Lopată nu mai ştie cum să procedeze, fiindcă umblatul prin judecăţi nu e pentru vârsta ei. E sigură că odată dreptatea va triumfa pe deplin, dar de ce cineva trebuie să-şi bată joc de bătrâneţea ei?
La rândul său, Elena T. susţine că a locuit mai mulţi ani în apartamentul cu pricina şi credea că stăpânul lui, David Moloksher, care locuieşte în Germania, îi va vinde ei apartamentul. Numai că na avut posibilitate să plece în Germania pentru a-i da suma de 20.000 de euro. Dar avuse pregătiţi banii în urma vânzării la acest preţ a casei părinţilor. Vecinii Elenei T. afirmă că ea le-a spus că în curând va părăsi apartamentul, dar deocamdată mai caută bani pentru a-şi procura o locuinţă. Paradoxal, căci ea este un agent economic prosper, deţine şi construieşte câteva imobile chiar la Pelivan, unde L. Lopată locuieşte în condiţii de boschetar.
Acum bătrâna speră că va fi auzită şi i se va asigura dreptul la proprietate.


