Muşamalizarea furturilor contra 4.500 de euro. Avocat din Capitală, în judecată
Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea urmării penale şi trimiterea în judecată a cauzei penale de învinuire a unui avocat, reţinut acum aproximativ un an, pentru trafic de influenţă.

Potrivit actului de inculpare, în ianuarie 2016, avocatul ar fi pretins şi primit de la doi clienţi de-ai săi, cercetaţi penal pentru comiterea furturilor în proporţii deosebit de mari, bani în sumă totală de 4.500 de euro, susţinând că poate influenţa judecătorii să le înlocuiască „arestarea preventivă” cu o măsură nonprivativă de libertate.
Învinuitul şi-a recunoscut vinovăţia, a participat activ la descoperirea infracţiunii şi a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, inculpatul riscă o amendă în mărime de la 2.000 la 3.000 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 5 ani, precum şi recuperarea cheltuielilor judiciare în valoare de 10.530 de lei.


