Moldovenii mai pot schimba pașapoartele sovietice
Moldovenii, care nu au reușit să-și schimbe pana ieri, 1 septembrie, pașapoartele de tip sovietic, o mai pot face gratuit, până la sfârșitul anului. Ministrul Tehnologiei Informației, Pavel Filip, susține că în prezent mai rămân cu pașapoarte de tip vechi încă 30 de mii de cetățeni.

Pavel Filip a declarat că moldovenii s-au implicat activ în procesul de înlocuire a actelor, iar rezultatele sunt satisfăcătoare. Potrivit oficialului, până în prezent aproximativ 200 de mii de cetățeni au renunțat la documentele sovietice.
"Urmează să vedem dacă toți acești 30 de mii care au mai rămas sunt cetățenui reali ai Republicii Moldova. Pentru că eu bănuiesc că partea leului din acest număr sunt persoane care au plecat cândva din Republica Moldova și nu au fost scoși de la evidență ", a declarat ministrul pentru Realitatea TV.
Filip a menționat că locuitorii din stânga Nistrului au dat dovadă de o implicare activă în procesul de preschimbare a pașapoartelor, mai ales că au avut parte de unele privilegii: "Cei din regiunea transnistreană se tem să-și țină acest act perforat pentru ca să nu-i developeze cei de pe loc că și-au făcut buletin de identitate a cetățeanului Republicii Moldova și în acest sens, celor din zona transnistreană li se permite să-și țină aceste acte fără a fi perforate".
Ministrul a mai accentuat că păstrarea pașapoartelor vechi nu limitează drepturile sociale ale deținătorilor. Astfel, persoanele în etate își vor putea ridica în continuare pensia în baza documentului. Totuși, pentru a asigura înlocuirea lor, vor fi întocmite liste noi ale celor care mai dețin actele vechi, iar colaboratorii întreprinderii Registru vor merge la fiecare pentru a-i ajuta să obțină buletinul de identitate.
Chiar dacă mai sunt unii care nu vor să renunțe la pașapoartele de tip sovietic, ei spun că vor respecta cerințele legale. Totuși, majoritatea oamenilor în vârstă au profitat de propunerea venită din partea Guvernului.
Realitatea.md menţionează că, din 230 de mii de persoane care dețineau pașapoarte de tip sovietic, 200 de mii au renunțat la ele în ultimele șase luni, inclusiv cu ajutorul grupurilor mobile, care au mers la fiecare persoană în parte. Înlocuirea paşapoartelor de tip sovietic a costa peste 30 milioane de lei, bani alocaţi din bugetul de stat.


