Moldovencele infectate cu HIV vor să se mărite cu ieşeni pentru a se trata gratuit
Moldovencele purtătoare ale virusului HIV își caută parteneri printre bărbații ieșeni, pentru a obține cetățenie română și pentru a beneficia de tratament gratuit împotriva bolii, scrie bzi.ro.

Situație alarmantă descoperită de medicii specialiști ai Spitalului de Boli Infecțioase. Tot mai multe femei din Republica Molodova purtătoare ale virusului HIV, își caută parteneri pentru căsătorie printre bărbații ieșeni, fără să spună un cuvânt despre boală.
Medicii infecționiști trag un semnal de alarmă în acest sens și avertizează că multe dintre aceste femei merg la spital pentru a se interesa de felul în care pot beneficia de tratament gratuit.
„Sunt femei extrem de frumoase și nici nu ai spune că au vreo boală. Pentru că în Moldova nu beneficiază de tratament prin program național, fac tot posibilul să primeasca de la noi. Acest lucru este posibil doar dacă obțin cetățenie română și, implicit, un domiciliu stabil. Cum aceste lucruri se pot realiza în cel mai scurt timp printr-o căsătorie, bărbații ieșeni sunt cei mai vizați. În urmă cu ceva timp a venit o tânără basarabeancă care s-a interesat de tratament și i-am explicat cum ar putea beneficia de el. Nu avea cetățenie română, dar a spus că rezolvă și urmează să se întoarcă. Pe de altă parte, bărbații care au descoperit că sunt purtători ai virusului nu vor să discute despre acest aspect și poate că mare parte dintre ei nici nu stiu când și de la cine l-au luat",a declarat dr. Carmen Dorobat, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Sf. Parascheva, din Iași.


