Moldovanu despre casa de milioane
Ziarul de Gardă a publicat, anterior, o investigație despre casa de milioane a şefului Direcţiei Sănatate din cadrul Primăriei Chişinău, Mihai Moldovanu, care este amplasată pe strada Cetatea Chilia din sectorul Botanica.

De asemenea, pe numele soţilor Moldovanu mai sunt înscrise două apartamente situate pe strada Trandafirilor.
În cadrul emisiunii Alb&Negru, Moldovanu a precizat că această casă a fost construită în anul 2000 când nu era implicat în politică, informează UNIMEDIA.
„Casa a fost construită în anul 2000. În această perioadă nu eram implicat în politică, nu aveam funcții. Lucram în calitate de medic în cadrul unei policlinici din municipiul Chișinău. Nu aveam funcții publice. Apartamentele mi-au revenit în urma unor contracte de îngrijire a două bătrâne cu care eram vecin”, a precizat Moldovanu pentru UNIMEDIA.
Potrivit sursei, conform datelor de la Registru casa se estimează la 1.500.000 de lei. Și terenul de lângă casă la câteva sute de mii de lei.
În investigație era menționat faptul că familia Moldovanu mai deţine două firme specializate în creşterea păsărilor şi animalelor, cât și gestionează o companie de detectivi particulari.
Informația precum că ar avea firme specializate în creșterea animalelor a fost confirmată de Mihai Moldovanu, dar acesta a infirmat informația precum că ar avea o companie de detectivi.


