Moldova va suplimenta numărul de vameși și polițiști la graniță
În ajunul sărbătorilor pascale și după, numărul vameșilor și al polițiștilor de frontieră va suplimentat, astfel încât cei care vin sau pleacă în/din Republica Moldova să nu întâmpine rețineri la graniță.

Pe segmentul transnistrean va fi aplicat un control vamal simplificat, transmite HotNews.md.
Serviciul Vamal a anunțat că pentru a preîntâmpina aglomerările va fi suplimentat numărul colaboratorilor punctelor de trecere a frontierei care îşi desfăşoară controlul mijloacelor de transport şi a documentelor, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe cel de ieșire.
În funcţie de situaţie, va fi mărit și numărul echipelor mobile antrenate la supravegherea traseelor naţionale şi frontierei de stat, a precizat Serviciul Vamal. De asemenea, cele două servicii au informat că vor fi întreprinse acţiuni pentru gestionarea eficientă a situaţiei operative, respectiv prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.
Serviciul Vamal comunică că şi pe segmental transnistrean vor fi întreprinse acţiuni de simplificare a controlului vamal în cadrul posturilor interne cu suplinirea colaboratorilor vamali şi efectuarea unui control vamal selectiv.
Anul trecut, în perioada sărbătorilor de Paști la frontiera de stat au fost înregistrate peste un milion de traversări persoane, dintre care circa 694 mii au fost moldoveni, precum şi aproximativ 204 mii traversări de mijloace de transport. Cel mai solicitat punct de trecere a fost Otaci, urmat de punctele de trecere Leuşeni, Aeroport Chişinău, Vălcineţ şi Sculeni.


