Moldova va reîncerca să comercializeze avioane de tip sovietic
Pe 4 ianuarie 2013, Aeroportul Mărculeşti va scoate la licitaţie două avioane AN-72, fabricate în anul 1988 şi care nu se utilizează vreme îndelungată.

Potrivit Agenţiei "Infotag", Ministerul Apărării încearcă să vîndă aeronavele din anul 2010, dar fără succes. Ultima licitaţie a avut loc în august 2012. Chiar dacă nici atunci nu au existat cumpărători, avioanele au fost puse în vînzare repetat la preţurile vechi: un avion AN – pentru $950 mii, iar celălalt – pentru $600 mii. Licitaţia va fi "cu reducere".
Mai înainte, în set cu această tehnică s-au propus şi şase avioane "MIG-29", dar fără rezultat, astfel, ultimele nu vor fi scoase la licitaţia nouă.
Ultima dată, Moldova a comercializat 21 de avioane "MIG-29", în anul 1997, către SUA, în perioada mandatului ministrului Apărării, Valeriu Pasat. În anul 2005, instanţa l-a găsit pe Pasat vinovat de abuz în serviciu la comercializarea avioanelor, prin care bugetul a fost prejudiciat cu $55 mil., dar în 2006 ex-ministrul a fost achitat.
Acum, Armata Naţională are cinci avioane, patru dintre care participă la misiuni de pacificare sub auspiciile ONU, în Afganistan. Armata mai are în dotare şi patru avioane de transport militar.


