Moldova rămâne sub monitorizarea APCE
Moldova rămâne sub monitorizarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Decizia a fost adoptată, aseară, după prezentarea raportului privind realizarea angajamentelor asumate de ţara noastră faţă de Consiliul Europei. În rezoluţia adoptată de APCE se arată că forul european rămâne îngrijorat de modul în care este realizată reforma Procuraturii.
Alte subiect sensibile sunt separarea puterilor în stat, depolitizarea instituţiilor de drept, independenţa Centrului Naţional Anticorupţie, dar şi modul în care autorităţile combat corupţia.
În atenţia Consiliului Europei mai rămân libertatea presei din Moldova, combaterea discriminării şi legislaţia electorală.
Reprezentanţii APCE au subliniat că Moldova poate trece la etapa-postmonitorizare doar după ce va demonstra progrese reale în domeniile supuse reformei.
Ţara noastră se află sub monitorizarea Consiliului Europei din 1997, după ce în 1995 a devenit membru al acestei organizaţii.


