Mocanu: Recean a devenit foarte șantajabil
Ministrul de Interne, Dorin Recean, a devenit șantajabil, iar cel care i-a găsit motivul cu care să-l șantajeze este nimeni altul decât prim-vicepreședintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc.

Declarația a fost făcută de liderul Mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu, care afirmă că deși Recean a început să facă, într-adevăr, niște reforme, acum ministrul a ajuns la mâna lui Plahotniuc.
„Dintr-un respect omenesc pentru un om care a venit și s-a apucat parcă să facă treabă, mai nu l-am numit pe Recean, când am fost întrebat care sunt miniștrii pe care îi respect, dar am avut o mică reținere. Recean, se pare, acum puțin timp în urmă, a devenit foarte șantajabil”, a declarat Mocanu aseară, în cadrul emisiunii sale peantimafie.md.
„A fost o investigație jurnalistică de la o voce vrăjmașă, Publika TV, asupra unui subiect în care Recean a fost prins cu un fals. Acel reportaj nu a mai apărut. Știți de ce? Din cauza șantajului. Plahotniuc a primit un element de șantaj împotriva lui Recean. Eu știu despre ce fals este vorba. Falsul e real, dar voi reveni după ce voi face mai multe investigații”, susține Mocanu.
Totodată, liderul Mișcării Antimafie l-a criticat pe Recean pentru vizita sa recentă la Cantemir.
„Recean se duce la Cantemir, acum, când e scandalul cu grâul furat din ajutoarele umanitare. Și știți ce face? La comisariatul de poliție nu ajunge. El a mers ca membru al Guvernului, cum se duc ei în teritoriu, să discute despre toate problemele. A ajuns la sediul PLDM și a făcut acolo o ședință de o oră și jumătate. La comisariat n-a ajuns. Știți de ce? Pentru că dacă ajungea la comisariatul de poliție, trebuia să le spună ceva polițiștilor de acolo, care, în mare parte, sunt niște oameni onești”, a adăugat Mocanu.


