Ministerul Transporturilor avertizează
În contextul avertizărilor meteo de răcire bruscă a vremii și scăderi ale temperaturilor maxime până la valori de zero grade, dar şi minime negative pentru perioada 22-25 martie, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor atenționează despre existența riscului sporit de lapoviță.

Din 23 martie se așteaptă rafale de vânt până la 15-20 m/s, fiind posibilă întroienirea unor sectoare de drumuri. De asemenea, există o probabilitate ridicată de formare a ghețușului atât pe traseele naționale, cât și pe drumurile locale.
În acest context, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor recomandă participanții la trafic ca în perioada menționată să evite călătoriile lungi și să respecte cu maximă atenție restricțiile de viteză specifice sezonului de iarnă. Totodată, MTID solicită șoferilor să echipeze vehiculele adecvat (cauciucuri de iarnă, lanțuri, lopată etc.).


