Ministerul Apărării: Moldova nu se pregătește de război cu Transnistria
Ministerul Apărării al Republicii Moldova neagă informațiile apărute pe așa-zisul site al Ministerului Apărării din regiunea transnistreană, potrivit cărora Moldova s-ar pregăti de război , iar „pe poligonul de la Bulboaca se desfășoară exerciții militare de amploare și trageri de instruire conform noilor tehnologii”.

Solicitat de NOI.md, purtătorul de cuvînt al ministrului Apărării, Valeriu Rusu, a calificat informațiile drept provocare, răspîndite în scopul de a-și speria populația, dar și pentru a-și justifica majorarea cheltuielilor bugetare.
„Acum cu aceste ninsori, pe poligonul de la Bulboaca nici urmă nu cred să fie. Toate instruirile militare sînt programate nu mai degrabă de o lună, o lună și jumătate, adică deja în 2013, iar exerciții de amploare sub egida NATO sau altor structuri, așa cum se vorbește în stînga Nistrului, la Bulboaca nu vor avea loc pînă în primăvară”, a menționat Valeriu Rusu.
Purtătorul de cuvînt al ministrului Vitalie Marinuța a mai menționat că unicele exerciții în care au fost antrenați soldații moldoveni în ultima săptămînă au fost cele de deszăpezire în raioanele centrale și de nord, iar, în caz de necesitate, vor fi implicați și la deszăpezirea din sudul țării.


