Ministerul Agriculturii promite să asigure securitatea alimentară a Moldovei în anul 2012
Securitatea alimentară a Moldovei, în anul 2012, va fi asigurată în pofida micşorării prognozei recoltei cerealelor cu 15-20% - pînă la 540-560 de mii de tone. Despre aceasta a declarat ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, menţionînd că prognoza privind recolta cerealelor a fost reevaluată şi micşorată din cauza secetei şi îngheţurilor care s-au înregistrat anterior.

Vasile Bumacov a menţionat că cel mai mult recolta de grîu a fost afectată în sudul ţării, unde recolta medie la hectar poate fi de 1,5 tone sau chiar mai puţin de o tonă. Potrivit oficialului, va fi foarte bine, dacă în această regiune recolta va atinge 2 tone/ha. Totodată, Vasile Bumacov a menţionat că în raioanele de nord recolta de grîu va constitui circa 3 tone/ha. Ministrul a precizat că în total pe ţară recolta de grîu va fi suficientă pentru a asigura securitatea alimentară.
Vasile Bumacov a îndemnat producătorii să realizeze grîul pe piaţa internă, menţionînd că dacă producţia poate fi comercializată la un preţ bun nu are sens de livrat grîul peste hotare, avînd în vedere cheltuielile suplimentare. Oficialul a subliniat că, din cauza unei posibile majorări a preţului la grîu pe pieţele internaţionale, întreprinderile de panificaţie trebuie să încheie contracte de achiziţionare a grîului la timp. În opinia lui Vasile Bumacov, în acest sezon, preţul la grîu pe pieţele internaţionale ar putea creşte pînă la 300-320 dolari/tona.


