Ministerul Agriculturii despre protestul agricultorilor: "Sunt 600 de milioane. Mai multi bani nu-s"
Fermierii s-au tinut de cuvant si au blocat zeci de drumuri din tara, folosind tehnica agricola. Ei spun ca guvernarea nu a dat curs niciuneia dintre solicitarile lor, lansate cu cateva luni in urma.

Asa ca daca in luna martie au manifestat pasnic, astazi au blocat drumurile. Politia afirma ca inca nu stie daca ii va amenda sau nu.
La Anenii Noi agricultorii au decis totusi sa blocheze drumul, chiar daca de data aceasta in strada au iesit mai putini decat acum 3 saptamani. Acest lucru s-ar explica, potrivit pesedintelui unei asociatii de fermieri, prin faptul ca mai multi agricultori ar fi fost amenintati cu amenzi.
Alexandru SLUSARI, PRESEDINTE UNIAGROPROTECT: ”Se ocupa cu asa ceva politia”
Chiril PANTA, SEF-ADJUNCT INP ANENII-NOI: ”Noi i-am atentionat doar ce risca”
Politistii afirma ca deocamdata nu stiu daca cei care au blocat drumurile vor fi amendati. Traficul a fost redirectionat si ambuteiaje nu s-au format. Soferii ocoleau drumul mergand prin satul Tantareni, fara sa se arate deranjati de protest. Fermierii afirma ca in cazul in care solicitarile lor nu vor fi auzite, protestele se vor muta la Chisinau. Cei mai multi protestatari au fost astazi la Causeni, aproape 100 de fermieri. Utilajele lor agricole au blocat drumul pret de jumatate de ora, chiar daca politistii au incercat sa-i convinga sa stea pe margini.
Si la Soldanesti agricultorii s-au adunat, doar ca nu au blocat drumul: "Motorina sa fie mai ieftina"
Proteste au fost si la Falesti.
Tamara VOLONTIR, AGRICULTOR FĂLEŞTI: ”Am blocat drumurile, vreo 50 de tractoare”
De cealalta parte, Ministerul Agriculturii afirma ca o parte din solicitari au fost rezolvate. Cat despre fondul de subventionare, viceministrul strange din umeri.
Nicolae OLARU, VICEMINISTRUL AGRICULTURII: ”Daca ar fi dupa noi, noi am da miliardul acesta, dar asa, a fost decizia Parlamentului sau Guvernului, sunt 600 de milioane. Mai mult bani nu-s.”
Proteste similare au avut loc in aproape toate raioanele tarii si acum 3 saptamani. Astazi agricultorii din Drochia si Rascani nu au mai vrut sa participe la manifestatie. Agricultorii sunt nemultumiti de faptul ca nu pot importa carburanti, care s-au scumpit, fiind nevoiti sa plateasca intermediarilor. De asemenea, ei se plang ca dobanda la credite este mare, dar si de faptul ca fondul de subventionare este de 2 ori mai mic decat si-ar dori.


