theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
3 Июня 2013, 11:19
5 379
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Milionarul Ilan Șor, mai ceva decât Leancă, Corman și Timofti

Milionarul Ilan Șor este înconjurat mereu unde se duce de o armată de bodyguarzi, depășindu-i la acest capitol chiar pe președintele republicii Nicolae Timofti, pe cel al Parlamentului Igor Corman, și pe premierul Iurie Leancă, luați împreună.

De menționat că în scandalul mașinilor diplomatice moldovenești la Moscova este implicat și Ilan Șor.
De menționat că în scandalul mașinilor diplomatice moldovenești la Moscova este implicat și Ilan Șor.

Mai mult, oamenii care-i asigură paza milionarului și-au permis să-i ceară șoferului șefului Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Schuebel, să mute mașina diplomatului pentru ca să facă loc automobilului care-i deservește pe Șor și pe soția sa Jasmin.

Întâmplarea a avut loc ieri seara la recepția dată de Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Enrico Nunziata, cu prilejul Zilei Naționale a Italiei.

Ilan Șor a venit la această recepție după ce Ambasadorul Italiei și vicepremierul Valeriu Lazăr au rostit discursuri de salut în fața celor peste 150 de invitați.

Bodyguarzii care l-au însoțit în incinta hotelului unde a avut loc recepția au fost mai discreți, însă nu același lucru se poate spune despre cei care au rămas să-l aștepte afară. Escorta milionarului era formată din patru mașini de lux, care era musai să fie parcate chiar la scara hotelului. Pentru că afară bureza, șoferii lui Șor au avut grijă să parcheze mașinile chiar la scară, asta în pofida faptului că acolo deja de două ore se aflau mașinile ambasadorilor acreditați în Republica Moldova.

„Să-i spun acestuia să mute mașina mai încolo, ca să încapă a noastră?”, a întrebat un șofer pe unul dintre șefii pazei lui Ilan Șor. Șoferul lui Dirk Schuebel s-a conformat cuminte și a mutat automobilul. „Mercedesul” sportiv de câteva sute de mii de euro a fost parcat chiar la scară, astfel ca Ilan Șor să facă doi pași și să urce în el.

De menționat că escorta lui Șor nu este la prima abatere. Acum doi ani, fostul premierul Vlad Filat a dat indicații poliției rutiere să ia măsuri cu „băieții” care au escorte impunătoare și creează incomodități oamenilor. Acesta a spus atunci că escorta unui om de afaceri i-a tăiat calea mașinii în care se afla, iar ulterior presa a aflat că era vorba de mașinile lui Ilan Șor.

Proaspătul președinte al Parlamentului, Igor Corman, a declarat zilele acestea că se simte incomod atunci când este însoțit de escortă, deoarece simte că oamenii din jur sunt incomodați de aceste măsuri de securitate. Corman chiar a menționat că ar putea veni cu un proiect de lege prin care să fie reduse la minimum aceste măsuri de securitate sporite, exact cum se întâmplă în Germania.

De menționat că în scandalul mașinilor diplomatice moldovenești la Moscova este implicat și Ilan Șor. Anume lui i-ar aparține cele mai luxoase mașini cu numere dimplomatice.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована