Mii de soldați și sute de blindate, la hotarul R. Moldova
Ministrul Apărării Naţionale din România, Mircea Duşa, a ordonat, marţi seara, în jurul orei 18.00, o alertare a militarilor din Comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getică” din Buzău şi a garnizoanelor subordonate din Focşani, Galaţi şi Brăila, fiind fără precedent în ultimii 6 ani când este organizată o astfel de acţiune militară.

În mai puţin de 5 ore, mii de soldaţi au fost gata pentru deplasarea spre poligonul Smârdan de peste Prut, unde în perioada 16 – 30 aprilie va avea loc un exerciţiu multinaţional. Astfel, brăilenii au putut vedea, marţi seară, puţin după miezul nopţii, cum zeci de TAB-uri şi camioane militare au defilat pe Calea Călăraşilor, în cadrul acestei acţiuni.
Exerciţiul militar a avut ca scop şi evaluarea activităţilor de instruire ale acestor structuri, prevăzute a se desfăşura în cadrul exerciţiului „Wind Spring 15”. Exerciţiul multinaţional „Wind Spring 15” se va desfăşura în perioada 16 - 30 aprilie, în poligonul Smârdan, din judeţul Galaţi, şi la Centrul Administrativ Aerian Mihail Kogălniceanu (CAAMK), din judeţul Constanţa, cu scopul atrenarii în comun, într-o concepţie unitară, a militarilor din ţări membre ale NATO şi partenere, pentru menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor şi îndeplinirea cerinţelor specifice de interoperabilitate şi standardizare ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene, anunţă un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.
La acest exerciţiu participă peste 2.200 de militari cu armament şi tehnică de lupta, din armatele Regatului Unit al Marii Britanii, Republicii Moldova, României şi Statelor Unite ale Americii, care vor desfăşura activităţi de planificare operaţională, trageri de lupta şi vor rezolva situaţii tactice complexe.
„Wind Spring 15” face parte din seria activităţilor de instruire în comun, care se desfăşoară atât în ţară, cât şi în afară teritoriului naţional, în cadrul Operaţiei „Atlantic Resolve”, pentru aplicarea măsurilor de reasigurare adoptate în cadrul Consiliului Nord-Atlantic privind menţinerea stabilităţii şi securităţii regionale, în actualul climat de securitate din flancul estic al NATO.


