Mihail Boyarsky: „Căram vinul din Moldova cu canistrele!”
Interpretul şi actorul din Rusia, Mihail Boyarsky, a susţinut un concert la mijloc de septembrie pe scena Palatului Naţional „N.Sulac” din Chişinău. Cu această ocazie, artistul a recunoscut faptul că graţie cinematografiei moldoveneşti a obţinut biletul norocos în lumea filmului.

Rolul personajului negativ Ghiţu din pelicula lui Vasile Brescanu, „Podurile”, i-a adus noroc celui care avea să devină „principalul D’Artagnan al cinematografiei sovietice”, dar şi sex-simbol al unei întregi generaţii. Mihail Boyarsky îşi aminteşte cu drag perioada filmărilor, dar şi de peripeţiile avute în Moldova.
„Căram vinul cu canistrele!”
„În 1974, graţie lui Vasile Brescanu, obţinusem primul meu rol cu adevărat important din cariera de actor. Iar ceea ce ţi se întâmplă pentru întâia oară nu se uită niciodată. Îmi amintesc totul: rolul meu, regizorul, vinul, păunii, Grătieştiul, Străşeniul, apa „burcută”, hotelul în care am stat, „casa mare”… Îmi amintesc acea primăvară frumoasă, aici, la voi, totul era în floare! Şi desigur că îmi amintesc de cum căram vinul moldovenesc, cu canistrele, în Rusia. Din ce aduceam, făceam cinste tuturor colegilor mei de teatru din Rusia! Să ştiţi că nu-mi era uşor să-l car, mai ales că aduceam şi fructe din Moldova”, a declarat actorul, care spune că satele noastre sunt extraordinar de frumoase, iar oamenii – buni la inimă. „Puteam să bat la uşa cuiva şi să întreb dacă mă lasă să rămân peste noapte. Şi mă lăsau!”, a declarat renumitul actor pentru kp.md.
Mihail Boyarsky spune că atunci când se filma în Moldova îşi intrase atât de bine în rol încât se simţea „moldovean vorbitor de limbă rusă”. „Umblam brambura pe străzi, făceam cunoştinţă cu fetele frumoase. Nu le spuneam că sunt actor, nu m-ar fi luat în nimeni serios”, afirmă artistul.
A dormit în izolator
Actorul îşi aminteşte amuzat şi de un mic incident care i s-a întâmplat aici. „Era seară. Eu, împreună cu fratele meu (actorul Alexandru Boyarsky a decedat în 1980, în timpul unui turneu în Bulgaria – n.n.), mergeam beţi pe stradă. O motocicletă care trecea pe alături ne-a lovit. Pe mine abia de m-a atins, iar fratele meu căzuse la pământ. Am crezut că-i mort, iar el s-a ridicat, şi-a scuturat hainele şi a întrebat: „Ce-a fost asta?”. Am decis să mergem să-l denunţăm la miliţie pe răufăcător. Acolo însă, surpriză! Pentru că miroseam a alcool, ne-au închis în izolator. Iar eu trebuia să fiu pe platou la 7 dimineaţa! Toată noaptea am bătut în uşă să ne dea drumul, iar dimineaţa a venit şi salvatorul, în persoana lui Vasile Brescanu. L-am întâmpinat cu cuvintele: „Aşadar, sunt în formă! Am făcut duş, m-am spălat pe dinţi, am făcut gimnastica – sunt gata pentru filmări!”. El a râs atunci, iar eu îmi amintesc adesea zâmbind despre acea zi.
Cel mai important rol
Anul acesta, cel mai important muşchetar al cinematografiei ruse a devenit pentru prima dată bunic. Mihail Boyarsky şi-a luat misiunea în serios şi spune că nepotul lui e singurul care contează. „E rolul meu cel mai mare, în comparaţie cu care pălesc toate celelalte. Se întâmplă să mă sune cineva, iar eu ridic doar ca să le spun că acum nu pot vorbi pentru că îi fac băiţă nepoţelului meu. Desigur, nu sunt unicul care are grijă de el, dar ţinând cont de faptul că soţia mea e în turneu în Siberia, fiica-i la Milano, iar fiul – într-o suburbie a Moscovei, rămân eu să-l dădăcesc”, spune fericitul bunic.


