Mihai Ciobanu a arborat drapelul R. Moldova în Canada
După mai bine de o lună petrecută în Canada, Mihai Ciobanu a revenit acasă. La invitaţia noului Consul Onorific al Republicii Moldova în Ontario, Excelenţa sa George Oprea, interpretul de muzică populară a participat la festivitatea de arborare a drapelului de stat cu ocazia sărbătorilor naţionale de la sfârşit de august.

Evenimentul a avut loc în faţa Parlamentului Provinciei Ontario.
„Am susţinut numeroase concerte în Canada, iar la arborarea drapelului am susţinut şi un discurs. Am cântat şi cu Angela Bucico în cadrul unui spectacol organizat de Ala Mândâcanu. În cele cinci săptămâni cât m-am aflat în Canada, am văzut multă lume îndrăgostită de cântecul nostru popular, am vizitat familii de basarabeni stabiliți cu traiul acolo”, ne-a declarat Mihai Ciobanu.
Pe lângă faptul că a susţinut numeroase concerte pentru românii din Canada, interpretul de muzică populară a avut şi ocazia să-şi ţină în braţe pentru prima dată nepoţica din Toronto.