Microbuzele şi autobuzele din Chişinău, la control
În perioada 1 – 13 octombrie curent, în municipiul Chişinău se va desfăşura cea de-a II-a etapă a testării tehnice a microbuzelor şi autobuzelor de pe rutele municipale.

Astfel, timp de o săptămână şi jumătate, la staţiile de testare din municipiul Chişinău va fi verificată starea tehnică a unităţilor de transport, aspectul estetic interior şi exterior, inclusiv echiparea acestora, în conformitate cu prevederile Regulilor de testare a autovehiculelor şi remorcilor acestora. Testarea va fi efectuată de către angajaţii staţiilor de testare, în comun cu reprezentanţi ai Direcţiei Transport şi ai Poliţiei Rutiere.
În acest sens, administratorii rutelor de microbuz urmează să asigure pregătirea parcului rulant pentru efectuarea testării tehnice în termenele stabilite, să prezinte Direcţiei Transport listele autovehiculelor ce urmează să fie testate şi să organizeze prezentarea microbuzelor şi autobuzelor la staţiile de testare respective, conform graficelor coordonate cu serviciile municipale de profil.
După încheierea reviziei tehnice, Direcţia Transport Public şi Căi de Comunicaţie este în drept să scoată din exploatare microbuzele care nu au fost prezentate sau nu au susţinut testarea tehnică în termenul stabilit, precum şi să retragă dreptul de a presta servicii de transport de călători agenţilor transportatori care nu s-au prezentat la revizia tehnică sau n-au susţinut examenul respectiv.


