Metodologia de evaluare a dizabilității va fi modificată
Ministerul Muncii își propune să aducă mai multă transparență și obiectivitate prin reformarea actualului sistem de determinare a dizabilității.

Noul concept prevede micșorarea numărului de consilii regionale, modificarea metodologiei de evaluare și instruirea experților conform standardelor internaționale.
Autoritățile spun că odată cu implementarea reformei, numărul persoanelor cu dizabilități se va micșora, ceea ce ar putea permite mărirea sumei alocațiilor.
„Procesul de evaluare, din ceea ce am depistat noi, este neobiectiv, pentru că în fiecare unitate la nivel de raion există doar o singură echipă. Deseori, acești oameni care activează în echipă sunt bine cunoscuți de toată lumea. Acum ne dorim ca aceste servicii să fie la nivel regional, în care să activeze 3-5 echipe, în funcție de numărul de populație pentru regiunea respectivă. Astfel încât, persoana când vine la serviciul respectiv, poate să extragă un talon și merge la o echipă într-o modalitate absolut aleatorie”, a explicat ministra Muncii, Stela Grigoraș, pentru Realitatea TV.
Astfel, autoritățile își propun să micșoreze numărul de centre de determinare a dizabilității de la 32, câte sunt în prezent, la doar patru, acestea urmând să fie amplasate la Bălți, Orhei, Chișinău și la Cahul.
O altă noutate ține de modalitatea de programare pentru evaluare, care va avea loc telefonic sau online. Mai mult, în cazul situațiilor grave, va fi posibilă stabilirea gradului de dizabilitate doar în baza pachetului de documente, fără ca persoana să fie prezentă fizic. Și metodologia de determinare a gradului de dizabilitate urmează să fie schimbată, punându-se accentul nu doar pe o abordare medicală, cum este în prezent, dar și pe latura socială
Citiți materialul integral pe realitatea.md


