Meteorologii prognozează, pentru următoarele şapte zile, pînă la 5 grade căldură
Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează, pentru perioada 8-14 decembrie, o temperatură maximă a aerului, ziua, de pînă la 5 grade căldură.

Pe 8 decembrie, vremea va fi fără precipitaţii. Pe drumuri se va semnala polei. Temperatura minimă a aerului, noaptea, va oscila între 5-10 grade frig, izolat, în jumătatea de nord a ţării, între 10-15 grade frig. Ziua, temperatura aerului se va situa între 0 şi 5 grade frig.
În intervalul 9-11 decembrie, temporar, vor cădea precipitaţii în fază mixtă, iar pe 10 decembrie, izolat - puternice. În intervalul 12-14 decembrie, pe alocuri, vor cădea precipitaţii slabe şi se vor semnala depuneri complexe. Local se va produce ceaţă, iar pe drumuri va fi polei.
Vîntul va sufla cu intensificări de pînă la 15-20 m/sec.
Temperatura aerului, noaptea, pe 9-10 decembrie, se va situa, în fond, în jur de 0 grade, iar în jumătatea de nord a ţării, între 2-7 grade frig. Pe 11 decembrie, temperatura aerului, noaptea, va oscila între 0 şi 5 grade frig, iar pe 12 decembrie, între 2 şi 7 grade frig. Pe 13 decembrie, se prognozează o temperatură minimă a aerului, în orele nocturne, între 0 şi 5 grade frig, iar pe 14 decembrie, între 4 şi 9 grade frig.
Detalii privind prognoza meteo puteți afla pe meteo.point.md.


