theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
7 Февраля 2018, 11:40
8 999
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Mercenari moldoveni în Ucraina: Durează 5 secunde să omor un om

Conflictul armat de la răscrucea Ucrainei dintre Est și Vest i-a atras în războiul din regiunea Donbas și pe mercenarii moldoveni. Pentru bani, aceștia au ajuns pioni în tranșeele care forțează linia roșie de pe harta politică a lumii.

Mercenari moldoveni în Ucraina: Durează 5 secunde să omor un om. Foto simbol: informnapalm.org
Mercenari moldoveni în Ucraina: Durează 5 secunde să omor un om. Foto simbol: informnapalm.org

Vitalie Cojocari, 35 de ani, locuitor al orașului Cimișlia, mercenar: Pentru mine durează cinci secunde să omor un om. Cu degetele îl pot ucide. Eu nu privesc în ochi niciodată. Nu trebuie să privești în ochi jertfele. Noi suntem mercenari și pentru noi asta e un serviciu.

Decizia de a pleca în Ucraina Vitalie a luat-o la o beție. Se afla în orașul Basarabeasca la niște prieteni de pahar — Zaiaț și Hamiak. Acolo, a alunecat pe mâinile racolatorilor. A plecat la război în aceeași seară, fără acte de călătorie. Unul dintre cei care i-au făcut oferta l-a ajutat să iasă din Moldova. Era un angajat al Întreprinderii de Stat Căile Ferate din Moldova, scrie Rise Moldova.

Potrivit Serviciului de Securitate și Informații, în jur de 100 de moldoveni au ajuns în tranșeele separatiștilor, luptând într-un război care nu le aparține. 

Radu Chirilov are 26 de ani. A fost condamnat la trei ani de închisoare pentru mercenariat. Documentele obținute de RISE Moldova arată că în Ucraina, Radu ar fi omorât peste 50 de persoane. Pentru implicarea sa în război era remunerat, lunar, cu 40.000 de ruble rusești, ceea ce însemna atunci cam 750 de euro.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована