Maria Iliuţ: ,,Am acasă un boţ de aur cu ochi!”

 Şi dacă momentele sumbre pe care le trăiește fiecare din noi se mai oglindesc uneori în activitatea lor cotidiană, ei le transpun în bună dispoziţie și plăcerea de a trăi. Toate aceste calităţi se leagă și de personalitatea cântăreţei cu suflet bucovinean –Maria Iliuţ. Dincolo de marele talent cu care este înzestrată, ascunde în ea puterea de a-i învăţa și pe alţii să cultive frumosul.  Simplitatea și bunătatea pe care o așează în priviri, dar și în vocea sa, sunt cele mai importante valori prin care a reușit să-și facă drum spre inima fiecăruia. Folclorul este o parte din viaţa artistei și prin cântecul ei menţine vie identitatea noastră naţională și legătura cu cele trecute. În cadrul unui interviu acordat pentru APROPO, interpreta ne-a mărturisit despre iubirea faţă de muzica populară, despre marile vise pentru care a luptat, dar și despre bucuria de a fi bunică.

- De la cine a moștenit Maria Iliuţ talentul și vocea deosebită care răsună de ani buni pe scena basarabeană?

Tatăl meu era un bun dansator. El începea horele în sat pe timpul când era flăcău. Mama avea voce foarte frumoasă, dar nu-și pemitea niciodată să se manifeste pe la petreceri sau cu alte ocazii. Se temea de gura lumii. În schimb, acasă ne cânta des. De la ea am preluat multe din melodiile pe care astăzi le cânt. Cred că de-aici am moștenit câte ceva. Dar, evident că pe parcurs ca să devii un interpret bun, trebuie să te perfecţionezi, să te antrenezi ca să ajungi într-un final unde ţi-ai propus.

- Cei ce vă cunosc, vă apreciază calităţile și vă admiră pentru ceea ce sunteţi.  De unde vine frumuseţea exterioară dar și cea pe care o ascundeţi în interior?

Cred că întâi de toate contează cei șapte ani de acasă, acei ani petrecuţi în sânul familiei, în casa parintească de unde am luat primele învăţături despre cum ar trebui să mă comport printre oameni. Desigur că s-au transmis o parte din calităţile mele de la părinţi, dar eu însămi m-am străduit să fiu întotdeauna punctuală, să mă ţin de cuvânt, să nu fac nicio diferenţă între un om simplu și un intelectual. Poate prin asta cei din jur mi-au priceput felul de a fi și de multe ori am avut de câștigat de pe urma acestor calităţi.

- De ce aţi ales muzica populară? Niciodată nu v-au atras alte genuri muzicale?

Desigur, am avut și alte preferinţe. Când eram mică îmi doream să devin balerină. Chiar am reușit să intru la Colegiul din Cernăuţi ca să-mi duc planurile la bun sfârșit. Dar pentru că nu cunoșteam limba ucraineană literară, care era obligatorie la acel moment, a trebuit să abandonez studiile. Profesorul de istorie de acolo ne-au pus condiţii – ori ne perfecţionăm limba, ori plecăm. Am trecut la secţiunea instrumente populare, unde am studiat baianul – un instrument care nu mi-a plăcut deloc, dar pe care am fost nevoită sa-l învăţ. N-aveam încotro, nu puteam să mă întorc în sat că intram în gura lumii și-mi făceam de rușine părinţii. Așa mi-am pornit drumul spre muzica populară, care de fapt e mai aproape de sufletul meu.

- V-aţi imaginat vreodată cum ar fi fost viaţa Dumneavoastră în afara muzicii?

Am mai multe pasiuni. De exemplu, îmi place să brodez, să cos și probabil că mi-aș fi găsit cu ușurinţă și alte ocupaţii. Dar nu am putut să renunţ la visul de a deveni artistă.

- Folclorul deţine un loc important în viaţa DVS. În afara faptului că îl iubiţi atât de mult, vă pricepeţi în a-i motiva și pe discipoli să-l îndrăgească. Cum vă reușeste acest lucru, mai ales în condiţiile de azi?

Punem suflet în ceea ce facem. Contează mult si profesorul. Noi avem multe colective astăzi, dar multe rămân în umbră. Eu mă strădui să-i duc pe membrii ansamblului ,,Crenguţă de iederă’’ cât mai des pe la concerte, festivaluri, concursuri, dar evident și cu o pregătire pe măsură, cu multe repetiţii, cu un repertoriu bine pus la punct. Şi în acest fel avem rezultate frumoase, iar părerea specialiștilor a fost de fiecare dată una bună. Ne bucurăm toţi de rezultate și așa reușesc să-i motivez pentru a obţine și alte succese.

-  Care au fost cele mai mari realizări de până acum, atât pe plan personal cât și profesional? Aveţi un vis anume care încă nu s-a împlinit?

Ca orice femeie, consider că cea mai mare realizare este să fii mamă. În plan profesional sunt toate concertele, spectacolele pe care le-am avut, dar și aprecierea specialiștilor și a celor din jur. Nu am vise care ne-mplinite. Îi mulţumesc Domnului că toate sunt la locul lor. Desigur că omul niciodată nu este mulţumit de ceea ce are, veșnic își doreste mai mult. Eu am strictul necesar de care mă bucur și nu-mi doresc mie și familiei mele decât sănătate deplină. Restul le facem pe parcurs.

- Sunteţi întotdeauna pozitivă și plină de viaţă. Cum se cultivă acest mod de a fi?

Nu-mi permit niciodată să vin în faţa oamenilor cu gândul în altă parte, meditând la nereușitele mele. Viaţa oricum merge mai departe și nu merită să te consumi pentru lucruri mărunte. Mă impun să fac o atmosferă bună și atunci când am ore cu membrii ansamblului. Nu pot să vin mohorâtă în faţa lor atâta timp cât ei vin aici pentru relaxare, pentru a cânta și a învăţa ceva frumos. Până la urmă, dispoziţia profesorului se transmite studenţilor.

- Cum a fost drumul în muzică, de la începuturi și până acum?

Am avut foarte multe obstacole. Din start mi s-a spus că am voce, dar cânt „prea românește”. În acte eram româncă și asta crea foarte multe probleme pe atunci, inclusiv când trebuia să mergem în turnee sau deplasări peste hotare. Şi colegii mei din partea locului au întâmpinat aceleași greutăţi din cauza cetăţeniei. Dar, cu ajutorul Domnului si cu susţinerea lui Andrei Tamazlâcaru, am reuşit. Am spus de nenumărate ori că dumnealui a știut să motiveze, să justifice talentul și cântecul pe care l-am adus din Bucovina. Am avut norocul să-l întâlnesc la timpul și momentul potrivit. De fapt, și până a veni în ansamblul „Tălăncuţa” am avut mai multe încercări de promovare, dar de aici a pornit cariera mea artistică.

- Pentru un interpret care se află la început de cale, este astăzi mai ușor să facă muzică decât în vremurile anterioare?

Acum e mult mai simplu. Înainte era foarte greu, căci erau anumite criterii după care se selecta un interpret. Exista un consiliu care te asculta și îţi verifica minuţios melodiile, textul înainte de a fi auzit la radio sau la un post de televiziune. Era mai dificil, dar și justificat. Se cernea grâul de neghină. Acum nu mai există un consiliu, nimic. Poţi să nu ai voce, dar dacă dispui de finanţe, faci și muzică. Deseori plecăm în expediţii cu cei de la Uniunea Muzicienilor și vedem atâtea talente care rămân în sat din cauza lipsei banilor.

-  Aveţi acasă o nepoţică care vă poartă și numele. Cum e să trăiţi sentimentul de bunică?

E de nedescris! Mult mai diferit decât atunci când ești mamă. Am acasă un boţ de aur cu ochi. În fiecare zi ne aduce noi surprize. Când ești tânăr, serviciul și problemele de fiecare zi îţi încarcă tot timpul și nu mai reușești să urmărești să observi tot ce face un copil. În cazul nostru, și părinţii erau departe ca să ne ofere ajutor.

-  Cum o vedeţi pe Măriuca cea mică peste câţiva ani? V-aţi dori să poarte costum popular și să cânte alături de Dvs?

Am avut fericirea să o văd deja în straie naţionale. Am fost în România pentru câteva evoluări cu ceva timp în urmă și de-acolo i-am procurat cămășuţă naţională și opinci exact pe mărimea ei. Le-a şi îmbrăcat deja. Aș vrea să cânte, dar cine știe dacă-și va dori ea. Important e să fie sănătoasă. Asta ne dorim cu toţii. Acum ea e principalul om în casă și nu rămâne fără atenţie nici un minut.

- Ce planuri de viitor aveţi?

Vreau să fac un nou album. Urmează să înregistrez mai multe piese de-ale mele, dar și de-ale ansamblului ,,Crenguţă de iederă’’. Îmi doresc multe, dar deseori nu-mi ajunge timp. Oricum, ceea ce ne-am propus vom face neapărat.
Noi vă dorim realizări frumoase și cântece alese pentru inima oricui!
Interviu realizat de Elena STEGARI