Mărfurile second hand devin din ce în ce mai populare
Motive ar fi mai multe: prețuri mai accesibile decât cele din magazine, modele originale, calitate bună și diversitate. În piețele SH sunt aduse haine și accesorii la kilogram și, de cele mai multe ori, vânzătorii nu știu că numele inscripționat pe eticheta hainei aparține unei mărci vestite.

Chișinăul are cinci piețe de acest gen, iar cumpărătorii care le susțin existența sunt diferite categorii de cetățeni – de la cei care nu-și permit să achiziționeze haine din magazinele capitalei, până la cei care s-au plictisit de oferta acelorași magazine și sunt în căutarea unor elemente vestimentare deosebite. De partea cealaltă a baricadei se află cei care nu cumpără nimic din ceea ce a fost folosit vreodată de altcineva, invocând lipsa de igienă, bolile și energia negativă transmisibile.
Una din aceste piețe se află în sectorul Ciocana și este încărcată cu haine pentru toate vârstele - textile, lenjerie intimă, genți, bijuterii, curele, perne, pături etc. în tot cursul anului, inclusiv iarna. Vânzătorii, îmbrăcați în trei-patru rânduri de haine și înfășurați în pături de la brâu în jos, ca să nu înghețe, încearcă să facă marfa lor cât mai atractivă pentru vizitatorii pieței.


