Marea pasiune a liderului Mişcării Antimafie – pilotarea avionului

T: De unde aveţi această pasiune?

S.M.: Cred că aveam vreo 8-9 ani cînd am sărit cu paraşuta din podul casei. A fost o experienţă dură pentru că nu s-a deschis paraşuta - era o cuvertură pe care am făcut-o ca să sar cu paraşuta. Pe urmă, am dorit întotdeauna să ajung pilot şi am ajuns. Am avut şi nişte sărituri cu paraşuta tot aici la Aeroclub, după care mi-am frînt piciorul şi acum numai zbor.

T: Spuneţi-ne mai multe despre aeronava cu care zburaţi acum?

S.M.: Este un avion sportiv de producţie cehă, cu două locuri şi care dă foarte multă satisfacţie. Această aeronavă aparţine unei companii care sprijină Aeroclubul Chişinău. Eu sînt pilot prin contract pe această aeronavă. Este o aeronavă extraordinară - poate cea mai bună din clasa ei. Are calităţi de zbor extraordinare pentru că are o gamă de viteze de la 81 km pînă la 300 km. Este viteza maximă admisibilă pentru acest tip de avion.

T: Aţi urmat careva cursuri?

S.M.: Am urmat nişte cursuri de pilot, iniţial aici la Aeroclub, iar pe urmă la autoritatea aeronautică. Acum am licenţă internaţională, pot zbura oriunde.

T: Ce senzaţii aveţi atunci cînd vă aflaţi în aer?

S.M.: Libertate. În general zborul e o chestie aparte. Cred că toţi oamenii au o dorinţă genetică de a zbura. Bine, nu toţi zboară, nu toţi reuşesc să-şi realizeze acest vis. Există şi o anumită teamă pe care trebuie să o înfrunte omul, iar în zbor realmente de simţi altfel, îndeosebi dimineaţa cînd sînt nori. Te ridici de asupra lor şi te simţi liber. Te simţi liber într-o lume frumoasă, curată. Chiar şi ţara noastră de sus se vede mai frumoasă. Nu se vede toată mizeria care pînă la urmă este doar în detalii, nu în general.

T: Cum a fost primul zbor?

S.M.: A fost straniu, pentru că în avion comanda este dublă şi întotdeauna a fost instructorul alături de mine. Cînd am văzut o manşă fără mîna instructorului, am avut un fior de teamă. Dar, în acea zi am avut două aterizări extraordinar de bune, după care au urmat alte curse şi am ajuns să zbor singur. Am început să capăt experienţă în zbor. Această ocupaţie pe care eu o consider a doua mea meserie, de fapt e singura care îmi dă şi satisfacţii enorme şi care e mult mai puţin periculoasă decît prima mea meserie. Eu ziceam că atunci cînd politica în Republica Moldova va fi la fel de sigură ca şi zborul cu avionul, atunci totul va fi bine în ţara noastră.

Anul acesta am peste o sută de ore de zbor şi de obicei zbor în week-end. De fapt, eu alte ore de relaxare nu am. De mai mulţi ani de zile nu merg la mare, nu merg la munte, nu merg în concedii.

T: Aţi zburat şi în afara ţării?

S.M.: Cu acest avion nu am ieşit în afara teritoriului Republicii Moldova, pentru că mai am de depăşit nişte chestiuni birocratice la autoritatea aeronautică legate de nava de zbor. Dar am zburat peste tot teritoriul republicii. Am un record pentru Moldova - am zburat cu astfel de avion 730 de km fără aterizare, împreună cu un coleg de-al meu, pe traseul Vadul lui Vodă – Naslavcea - Giurgiuleşti - Vadul lui Vodă. Asta a fost anul trecut. De obicei, zburăm deasupra Aeroclubului cu multă lume care doreşte să zboare. Eu sînt şi preşedintele Aeroclubului Chişinău din 2006. Mulţi vroiau să pună mîna pe acest teritoriu, care a aparţinut altădată Clubului Armatei, care se numea Dosaaf . Dar acest teren a fost întotdeauna predestinat săriturilor cu paraşuta şi pentru aeronave. Aici sînt şi instructori foarte buni.

T: Se vehicula în presă că aceasta ar fi aeronava Dumneavoastră….

S.M.: Nu este proprietatea mea - aparţine unei companii. De fapt, aici toate aeronavele de instrucţiune aparţin unei companii. Aceste avioane nu sînt foarte scumpe, dar costă mai mult decît aş putea eu să-mi permit - în jur de 60 de mii de euro.

T: Care este diferenţa dintre săriturile cu paraşuta şi zborul cu avionul?

S.M.: Săriturile cu paraşuta sînt o chestie aparate şi eu regret mult că am avut acel accident şi nu mai sar. Eu am avut multă plăcere de la săriturile cu paraşuta şi nici nu am regretat foarte mult că mi s-a întîmplat aşa ceva, chiar dacă am stat vreo jumătate de an piciorul în gips. Emoţiile care le-am avut au meritat acest lucru. Săriturile cu paraşuta sînt ca şi cum te-ai naşte încă o dată. Trebuie să faci acest salt în gol. Dacă avionul îţi dă senzaţia unei siguranţe, atunci cînd sari cu paraşuta, sari doar tu, această paraşută urmînd să se deschidă mai tîrziu. Eu am o săritură de la 3 mii de metri unde zbori aproximativ 45 de minute în cădere liberă, după care se deschide paraşuta. Iar senzaţia… Ai o frică enormă pentru momentul în care vei trebui să te desprinzi de acest aparat de zbor şi îţi vine să te ţii de el cu amîndouă mînile, să nu mai sari. Îţi vin şi gînduri trădătoare. În schimb, cînd te desprinzi de aparatul de zbor şi eşti în aer, ai o senzaţie cu totul deosebită. Eu nu am avut niciodată în viaţă asemenea senzaţii. E o linişte că poţi vorbi cu cineva care se află la cîţiva metri în şoaptă. La înălţime e mult mai multă linişte decît pe pămînt şi ai senzaţia că zbori ca o pasăre.

T: Pînă la urmă ce înseamnă pentru Dumneavostră zborul cu avionul?

S.M.: Eu nu pot trăi fără să zbor. Aş putea renunţa la multe, dar la asta nu pot renunţa. Pentru că am avut în viaţă o experienţă cînd nu am avut posibilitatea să zbor şi asta a fost cea mai mare suferinţă. Eram încarcerat şi cînd mă scoteau la primblare şi mă uitam la cer… Face parte din viaţa mea şi nu cred că aş putea renunţa vreodată la această pasiune.