Mai puțini brazi pentru Crăciun vor fi tăiați în acest an
Agenția Moldsilva propune spre vânzare peste 33 de mii de brazi pentru sărbătorile de iarnă 2013, cu 10 mii mai puțin față de sezonul din anul trecut.

Înălțimea unui brad variază între 1 și 5 metri. Majoritatea pomilor au înălțimea de 1-2 metri, fiind și cei mai solicitați de către cumpărători. Pentru a ajunge la această înălțime, brazii cresc în pepinieră 5-7 ani.
Prețul unui pom va rămâne același ca și în anii trecuți. Astfel dacă vă doriți în casă un brăduț cu înălțimea de 1,5 metri, va trebui să scoateți din buzunare până la 36 de lei.
Tăierea brazilor va începe de săptamâna viitoare și se va finaliza la 31 decembrie în funcție de solicitări.
Moldsilva amintește că tăierea ilicită a brazilor de către persoanele fizice se pedepsește cu o amendă de la 40 la 50 unități convenționale, iar de către persoanele juridice - de la 400-500 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității.


