theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
18 Декабря 2017, 07:40
1 772
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Mai multe persoane au rămas fără locuinţă şi bani din cauza unor afacerişti în construcţii

Zeci de persoane, care au investit în construcţia unui bloc de pe strada Sfântul Andrei din centrul Chişinăului, au rămas şi fără bani, şi fără locuinţe. Printre cei înşelaţi se numără şi unii membri ai familiei deputatului socialist, Vasile Bolea

Fraieriţi de locuinţă şi bani de către câţiva afacerişti în construcţii. Foto simbol: owlhavenvacation.com
Fraieriţi de locuinţă şi bani de către câţiva afacerişti în construcţii. Foto simbol: owlhavenvacation.com

Este vorba despre controversatul om de afaceri, Nicolae Spătărel, proprietarul a cinci firme, care este cercetat penal în mai multe dosare de escrocherie, scrie CrimeMoldova.

Potrivit proiectului, casa de pe strada Sfântul Andrei urma să aibă trei nivele, împreună cu mansarda, însă Spătărel a vândut apartamente inexistente chiar şi la nivelul al zecelea. Angajaţii lui Spătărel i-au ademenit pe investitorii creduli cu preţuri mici, dar şi cu temelia viitoarei construcţii.

La moment, firma care a luat banii se află în proces de insolvabilitate. Unii dintre investitorii înşelaţi consideră că în spatele afacerii dubioase ar sta Vasile Bolea, care ar avea trei apartamente scrise pe soacră şi cumnată. Oamenii consideră că acesta ar fi luat apartamentele gratuit de la Spătărel, iar acum ar încerca să-l apere. Mai mult, Bolea a fost văzut la adunarea acţionarilor şi la şedinţele Curţii de Apel Chişinău, care examinează dosarul de insolvabilitate.

Solicita de Crime Moldova, Vasile Bolea a declarat că rudele sale se află în aceeași situaţie ca şi ceilalţi investitori. „Când am auzit că un metru pătrat din viitoarea locuinţă se vindea doar cu 250 de euro, mi-am dat seama că este vorba de o înşelătorie. Însă era prea târziu, rudele mele semnaseră contractul şi achitaseră toţi banii. Eu am fost la adunare la rugămintea soacrei, ea locuieşte la Ungheni şi îi vine greu să vină de fiecare dată la Chişinău. Acum investitorii au două soluţii, ori mai investesc bani şi finalizează construcţia blocului, ori să fie vândută construcţia începută şi terenul, ca să li se restituie banii”, a declarat socialistul.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована