Locuitorii unui bloc terorizați de o bolnavă
Noapte albă pentru locuitorii unui bloc din cartierul Sculeni al capitalei. Aproximativ 200 de familii nu au închis un ochi din cauza unei vecine de la etajul nouă, care şi-a ieşit din minţi. Spre deliciul boschetarilor, femeia şi-a aruncat lucrurile personale peste geam şi ţipa cât o ţinea gura. S-a liniştit abia spre dimineaţă când au intervenit poliţiştii.
Vecinii povestesc că femeia locuieşte singură, după ce fiul ei a plecat în Belarus la studii. Ea ar avea probleme psihice de mai mulţi ani, de când a fost concediată. Femeia are frecvent crize de nervi. Noaptea trecută, însă, a întrecut orice măsură.
Ca să calmeze femeia, locatarii blocului au chemat poliţia. Oamenii legii au pătruns în casă pe geam. Spre surprinderea lor, aceasta s-a predat fără să opună rezistenţă. Starea de inconştienţă era trădată prin declaraţii apocaliptice.
Femeia a fost internată la Spitalul de Psihiatrie. Potrivit serviciului de urgenţă al instituţiei medicale, zilnic la Costiujeni ajung în medie câte 15 persoane.


