Locuitorii de la Bălţi susţin că principalele probleme ale oraşului sunt drumurile rele și evacuarea deşeurilor
Locuitorii de la Bălţi susţin că principalele probleme ale oraşului sunt drumurile rele, evacuarea deşeurilor şi lipsa locurilor de muncă cu un salariu decent.

La această concluzie au ajuns autorii unui sondaj de opinie, realizat pe site-ul primăriei în perioada 22 ianuarie - 16 februarie.
Potrivit agenţiei Infotag, votarea electronică s-a desfăşurat la iniţiativa clubului "Primarii pentru creşterea economică", care face parte dintr-un proiect al Uniunii Europene. Administraţia din Bălţi este membru al clubului din anul 2017. Numărul respondenţilor la sondaj nu este indicat. Plebiscitul "Municipiul Bălţi - prin ochii locuitorilor" a avut loc pe 15 teme.
De exemplu, de infrastructura oraşului sunt mulţumiţi aproximativ 42% dintre respondenţi, iar unul din cinci este nemulţumit de aceasta. Mai mult de o treime din respondenţi sunt nemulţumiţi de evacuarea deşeurilor, iar 25% sunt foarte nemulţumiţi de situaţia gospodăririi oraşului în acest sector. În acelaşi timp, 20,2% dintre locuitorii oraşului consideră că în acest domeniu situaţia este normală.
Circa 47% dintre respondenţi sunt mulţumiţi de iluminatul stradal, iar 13% sunt nemulţumiţi. Evaluând starea fondului de locuinţe şi a aspectului clădirilor, unul din cinci respondenţi sunt foarte nemulţumiţi, iar 34% au spus că nu le place.
De starea parcurilor şi a zonelor verzi sunt mulţumiţi 39,6% din populaţie, iar 47,5% dintre respondenţi sunt nemulţumiţi de condiţiile de odihnă şi de petrecere a timpului liber în municipiu.
Localnicii au numit corupţia (27,7%) şi lipsa accesului la finanţare (21,3%) ca fiind principalele probleme care împiedică dezvoltarea businessului.
Întrebaţi ce trebuie dezvoltat în Bălţi pentru ca oraşul să-şi revină, 28,9% dintre respondenţi au numit industria şi 19,7% - tehnologia informaţiei.


