Lilia Snegureac: “Eu nu am fost niciodată în afara politicii din Moldova”

T.: Doamna Snegureac, ocupaţi funcţia de şef de Cabinet al Premierului, de mai bine de trei luni. Ce realizări aţi înregistrat pînă acum?

L.S.: Am fost numită în aceasta funcţie şi am acceptat-o nu atît pentru a realiza ceva măreţ, nici pentru a revoluţiona activitatea consilierilor Prim-ministrului, ci mai curînd pentru a corela activitatea Cabinetului de o manieră poate mai constructivă, productivă, consolidată.

Pînă la venirea mea nu exista un Cabinet al Prim-ministrului, ci doar consilieri, care erau responsabili de anumite subiecte, probleme. Am pomenit de consolidare, iată acest lucru cred, ca este unul important nu doar pentru Prim-ministru, dar şi pentru activitatea noastră, a acelor care încercăm să ridicăm eficienţa la rangul de cutumă.

Dacă am reuşit în această perioadă să dau lucrului echipei de consilieri o anumită direcţie, o poate spune doar Prim-ministrul şi colegii mei. Cert este faptul că rezultatele acestei activităţi nu sînt imediat palpabile şi, de obicei, sînt mai “umbrite”.

Se pare că aceasta este valabil pentru majoritatea cabinetelor persoanelor cu funcţie de demnitate publică din diferite state sau organisme internaţionale. De aceea nu cred că am putea vorbi de careva realizări vizibile imediat, chiar şi după (deja!)  trei luni de activitate şi de fapt, nici nu mi-am propus să impresionez cu realizări rapide.

T.: Cum apreciaţi echipa Premierului Vlad Filat?

L.S.: Din start aş vrea să spun  că anume calitatea echipei m-a determinat să accept această poziţie. Mă refer la acei oameni care sînt parte componentă a echipei, iar convingerea mea este că cea mai bună metoda de estimare a inteligenţei unui conducător este să analizezi persoanele din anturajul său.

Apreciez oamenii deştepţi, cu o viziune de perspectivă. Şi vă asigur că o spun fără a încerca să măgulesc  pe cineva. Sînt oameni competenți, care chiar doresc să schimbe lucrurile în bine. Este punctul meu de  vedere şi mi-aş dori ca această opinie să nu se schimbe, deoarece decepţiile dor.

Despre echipa Prim-ministrului Republicii Moldova Vlad Filat, cea de la Guvernul Republicii Moldova, pot spune un singur lucru: rezultatele care le-a obţinut această echipă (în pofida faptului, că a activat în condiţii destul de dificile, instabilitate, criză, coaliţie/algoritm,etc.) nu sînt vizibile doar pentru cei care nu doresc să le vadă. Este adevărat,  vor fi palpabile în vre-un an, poate doi… Mi-ar fi plăcut ca oamenii să înţeleagă că sînt rezultate nu de moment, dar care urmează a fi durabile.

Cît priveşte echipa consilierilor, componenta ei  vorbeşte de grija cu care Prim-ministru îşi selectează oamenii. Mă simt onorată să fiu şi eu parte a acestei echipe.  Sînt cu toţii buni profesionişti, ambiţioşi, chiar dacă în unele privinţe viziunile noastre asupra funcţiilor Cabinetului diferă uşor, apreciez faptul, că sînt cu toţii personalităţi puternice, capabile să-şi asume responsabilităţi.

T.: Aţi activat mai mulţi ani în calitate de şef al Biroului Consiliului Europei la Chişinău. Cum vă ajută experienţa acumulată atunci în activitatea pe care o desfăşuraţi acum?

 L.S.: Am învăţat multe din activitatea mea anterioară. În primul rînd, am învăţat “arta echilibrului”. Pentru mine arta echilibrului este să încerci cel puţin să îţi stăpîneşti emoţiile. În al doilea rînd, a contat foarte mult oportunitatea, care mi s-a oferit de a vedea  valorile democratice (sub toate aspectele) din interior.

O experienţă de nepreţuit este să poţi respecta orice opinie în pofida faptului că tu personal poate  nu o împărtăşeşti. În asemenea cazuri, îmi amintesc de afirmaţia lui Voltaire : ”Pot să nu fiu de acord cu opinia dumneavoastră, dar voi luptă pînă la ultima suflare pentru dreptul dumneavoastră de a exprima această opinie”.

Cunosc instituţiile europene, rigorile lor, dar şi interesul pentru R.Moldova. Nu credeam, că aceasta ar putea sa-mi fie acum de un real ajutor. Să ştiţi, că orice activitate ne marchează viaţa, viziunile felul de a percepe oamenii…

Pentru mine experienţa acumulată în cadrul Consiliului Europei a fost o şansă unică, pe care nici un fel de studii nu ţi-o oferă. Am avut alături şi oameni de calitate –  politicieni de talie europeană, oameni, care au scris istoria Europei în ultimii 20 de ani, iar “valorile europene” au devenit pentru mine cuvinte pline de conţinut.

T.: Sînteţi membră de partid? Vă tentează ideea să vă implicaţi mai activ în politică?

L.S.: Nu, nu sînt şi nici nu am fost vre-o dată membru a vre-unui partid politic! Credeţi că apartenenţa la un partid politic ar însemna să te implici mai activ în politică? Să ştiţi că nu am nici pic de respect pentru cei, care aderă la partide politice urmărind alte scopuri decît cele pe care le declară.

Acest tip de membri de partid devin atît de vizibili , în special atunci cînd se face remarcat “balastul” din partide sau “pelerinajul” politic.

Şi apoi ce ar însemna să mă implic mai activ în politică? Eu nu am fost nici odată în afara politicii din Moldova. Doar ca politica noastră era una care nu urmărea scopuri de a participa la actul guvernării, dar de a direcţiona actul guvernării spre albia respectării drepturilor omului, creării unui stat democratic, unde suprem să fie măria sa dreptul.

Nu am fost şi nici nu sînt ahtiată de putere şi din fericire pot să-mi evaluez propriile puteri şi valoarea , iar “mofturile “ le pot tempera, de aceea atît timp cît pot face o astfel de politică şi pot să-mi aduc astfel contribuţia mea modestă, nu cred, că aş fi tentată să ader la vre-un partid politic.

Apropo, ca să mă întorc la întrebarea precedentă privind echipa Domnului Filat, ştiaţi că sînt mulţi consilieri care nu sînt membri ai PDLM?

T.: De ce atît de puţine femei se implică în politică?

L.S.: Aceasta este probabil opţiunea femeilor din Moldova. Dacă femeile şi-ar dori cu adevărat, ele ar fi mult mai prezente în politică. Dar, ar mai fi ceva: se creează un fel de cerc vicios. Dacă în unele domenii lipsa profesionalismului mai poate fi tolerată, atunci în politică  acesta este foarte vizibil si chiar privit prin lupă, atunci cînd este vorba de o femeie. Adeseori, femeia este taxata mult mai dur decît bărbatul şi apropo adeseori lipsa profesionalismului unui bărbat este tratată cu mult mai multă toleranţă.
Şi acum o întrebare: în ce condiţii ar putea concura o femeie, care are familie, nu dispune decît de resurse financiare relativ modeste comparativ cu un bărbat? Cînd ar putea atinge acel profesionalism o simplă femeie, care trebuie să-şi împartă timpul între bucătărie, gospodărie, copii şi în ultima instanță – cărţi, internet?

Realităţile cotidianului nostru  moldovenesc, dar şi tradiţionalismul, ţin deocamdată femeia departe de politică.

Pe de alta parte ar trebui să fim foarte atenţi atunci cînd afirmăm că este necesară o reprezentare procentuală a femeilor şi în partide politice, dar şi în structuri ale statului. Femeile, în opinia mea nu ar trebui să-şi permită luxul de a fi prezente în politică, doar reieşind din acele “procente”, necesare pentru aprecierea egalităţii gender. Adeseori aceasta poate fi contraproductiv, dar şi aduce un deserviciu femeilor.

Personal nu aş afirma că sînt un mare adept al “egalităţii dintre femei şi bărbați”, dar, cu siguranţă, aş “lupta pînă în pînzele albe” pentru şanşe egale! Lipsa acestor şanse egale plus misoginismul tradiţional al bărbaţilor moldoveni (cer scuze celor bărbaţi, care nu sînt misogini!) şi duc la prezenţă nesemnificativă a femeilor în politica mare moldovenească – Parlament, Guvern, Ambasade etc.

T.: Cu ce vă ocupaţi în timpul liber?

L.S.: Tentaţia de a răspunde, ca nu prea am timp liber este foarte mare! Aşa aş fi răspuns fără ezitare ceva timp în urmă. Ca toată lumea nu dispun de timp liber la discreţie, dar, din păcate, îmi dau seama tot mai des că fiecare clipă trebuie preţuită!

Am nevoie de timp pentru prieteni, rude, pe care uneori nu-i văd şi nu-i aud cu anii; am nevoie de timp pentru o carte pe care nu mai doresc să o citesc dintr-o răsuflare, dar pe îndelete, am nevoie de timp pentru un muzeu, teatru, sport… Doamne, am nevoie de timp pentru atîtea lucruri mărunte, care dau culoare vieţii!

T.: Care este regretul Dvs. cel mai mare? Dar mîndria cea mai mare?

L.S.: Cea mai mare mîndrie a mea este Marius, fiul meu, dar şi regretul cel mai mare se referă tot la Marius. M-au rănit mult cîteva cuvinte, care, se pare, i-au scăpat involuntar: ”Mămică , dragă, eu am fost totdeauna victimă a funcţiei tale!”

Dacă e să vorbim despre  regrete profesionale, atunci o să mă refer la acele principii pe care am încercat din răsputeri să le promovez pe parcursul a 14 ani de activitate în calitate de Director al Biroului de Informare al Consiliului Europei la Chişinău. Din păcate, încă nu putem afirma că avem un veritabil stat de drept bazat pe supremaţia legii, reforme în justiţie, drepturi ale omului respectate etc. Toate se află încă pe un teren extrem de arid!

Să ştiţi, că mă mîndresc cu studenţii mei! Iar faptul că foştii mei studenţi şi în prezent mă telefonează de sărbători sau mă invită la seratele lor, vorbeşte în cel mai elocvent mod despre faptul, că este o realizare, de care am tot temeiul să mă mîndresc!